Inapoi la editia curenta

X
Citeste acum ultima ediţie digitală
Cuget Liber
Top Cuget Liber

Social

Au fost suplimentate trenurile spre Constanța Au fost suplimentate trenurile spre Constanța

CFR Călători a decis ca, până la data de 3 ianuarie, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din București spre/dinspre Satu Mare, Baia Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iași, Timișoara Nord, Brașov, Cluj Napoca, Constanța să fie suplimentate. De asemenea, pentru această perioadă, a fost suplimentat și personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete. În plus, pentru evitarea supraaglomerării vagoanelor, vânzarea biletelor fără loc este limitată.

Atenție, se oprește curentul electric! Atenție, se oprește curentul electric!

SC Enel Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice în mai multe zone, astăzi, din cauza unor lucrări de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare. Astfel, în intervalul orelor 9.00- 17.00, vor rămâne fără curent electric locuitorii din Medgidia, respectiv cei din localitățile Castelu, Poarta Albă, cu străzile Căminului, Internatului, Poștei ...

Publicitate

Publicitate

Cuget Liber Online Ţară, ţară, vrem meseriaşi! Nu tineri în Şomaj!
An de an, foarte mulți absolvenți de liceu devin șomeri imediat după absolvirea celor 12 clase. Spre exemplu, numai anul trecut, aproximativ 400 de tineri și-au depus dosarele la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Constanța, iar alți 700 au procedat la fel în 2017. Dorința de a munci a absolvenților de ...
Semnal de alarmă. „Învățământul profesional este înțeles greșit de părinți!“ Semnal de alarmă. „Învățământul profesional este înțeles greșit de părinți!“
Sute de elevi s-au înghesuit, vineri, la deschiderea ediției de primăvară a Târgului Ofertelor Educaționale, de la Pavilionul Expozițional Constanța. Însoțiți de părinți, colegi sau profesori, aceștia au luat la rând sta ...
Campania „Cuget Liber”. Țară, țară, vrem meseriași! Nu tineri în șomaj!” Campania „Cuget Liber”. Țară, țară, vrem meseriași! Nu tineri în șomaj!” "Trebuie schimbate mentalități!"
Învățământul profesional, șansa de a avea o meserie de viitor. „Trebuie schimbate mentalitățile familiilor!” În mai puțin de patru luni de zile, elevii de clasa a VIII-a vor trebui să aleagă dacă își vor ...

Politică

Până când se mai pot achita, anul acesta, datoriile la SPIT Constanța Până când se mai pot achita, anul acesta, datoriile la SPIT Constanța

Vineri, 29 decembrie 2017, este ultima zi de lucru cu publicul în care cetățenii se pot adresa agențiilor Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța și pot accesa ...

Eveniment

Bărbat prins cu sute de pachete de țigări netimbrate Bărbat prins cu sute de pachete de țigări netimbrate

În prima zi de Crăciun, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au depistat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din ...

Publicitate

Acțiuni "în oglindă" între polițiile române și bulgare

Polițiștii români și cei bulgari desfășoară, până pe 29 decembrie, activități comune în zona frontierei, pentru salvarea de vieți omenești și siguranța traficului rutier. Acest tip de activități „în oglindă” între polițiile celor ...

Cuget Liber Online Auto
Piesă rară! A fost
A fost odinioară regina șoselelor, dar astăzi arată precum o mașină folosită în filmele de acțiune ale lui Sergiu Nicolaescu. Sigur vă amintiți, cei din „garda veche”: sunt mașinile conduse de comisarul Moldovan, de Paraipan sau legionari, care dădeau tot ce mai puteau da în cadru și apoi explodau într-o secvență spectaculoasă. Pe facebook, este scoasă la vânzare o ...
Europa vrea să înlocuiască mașinile ucigașe cu autovehicule inteligente și sigure Europa vrea să înlocuiască mașinile ucigașe cu autovehicule inteligente și sigure
Pe șoselele României se moare mai mult decât în războaie. Nu gloanțele, dinamita ori rachetele sunt cele care mutilează mii de oameni și curmă mii de vieți în fiecare an. Armele morții sunt milio ...
Dacie 1410 Sport, de 2.500 de euro. Dacie 1410 Sport, de 2.500 de euro. "Prețul s-ar putea dubla după reparații?"
Pe unul dintre cele mai importante site-uri auto, este scoasă la vânzare o Dacie 1410 Sport, fabricată în anul 1990, despre care proprietarul spune că are numai 60.000 de kilometri la bord. Prețul este destul de mare, da ...

Sport

Un constănțean, cel mai valoros  luptător de Kung Fu al anului 2017 Un constănțean, cel mai valoros luptător de Kung Fu al anului 2017

Asociația Română de Kung Fu și-a desemnat cei mai valoroși sportivi ai anului 2017. Din top nu puteau lipsi și sportivii din Cetatea Tomisului: Marius Sandu – seniori, CSA „Axiopolis Sport” Cernavodă, Tudor Bocai – juniori, CS „Marea Neagră” Constanța; Vlad ...

Sumă uriașă obținută  de Halep, după triumful  din Thailanda Sumă uriașă obținută de Halep, după triumful din Thailanda

Jucătoarea de tenis originară din Constanța, Simona Halep, s-a ales cu o sumă de bani deloc de neglijat, după ce a câștigat turneul amical din Thailanda. În afara victoriilor impresionante reușite în ...

Publicitate

Cuget Liber Online Sport Internaţional
ȘOC LA PSG! Președintele clubului, pus sub acuzare pentru corupție
Nasser al-Khelaifi, președintele clubului Paris Saint-Germain, are probleme în justiție. Acuzațiile la adresa omul de afaceri nu sunt legate, de data asta, de implicare sa în fotbal, ci în atletism. Nasser al-Khelaifi are o problemă legată și de fotbal, în Elveția.Nasser al-Khelaifi, a fost pus sub acuzare pentru "corupție activă" în cazul atribuirii suspect ...
FIFA a decis câte echipe naționale vor participa la CM 2022 FIFA a decis câte echipe naționale vor participa la CM 2022
FIFA a anunțat, miercuri, că a renunțat la ideea ca la turneul final al Cupei Mondiale din 2022, organizat în Qatar, să participe 48 de echipe naționale.FIFA a luat această decizie din motive politice și de logistică. As ...
A semnat cu Barcelona! Clauză de reziliere de 100 de milioane de euro A semnat cu Barcelona! Clauză de reziliere de 100 de milioane de euro
Barcelona l-a transferat oficial pe olandezul Ludovit Reis, de la Groningen. Suma e mai mică decât cea estimată inițial: catalanii vor plăti, potrivit As, doar 3,2 milioane de euro.După De Jong, gruparea de pe Camp Nou a ...

Cultură-Educație

Publicitate

Cuget Liber Online Arhiva de aur Cuget Liber
Arhiva de Aur
Foto document. 1 septembrie 1993. Fotoreporterul „Cuget Liber” Mihail Șerbănescu îi surprinde umăr la umăr, la un eveniment la Constanța, pe Ion Șerban și Horia Mircea Hossu. „Domnii Ion Șerban, un extraordinar om de afaceri prospere, și Horia Mircea Hossu, un inventiv bancher, deblocând căile privatizării în România”, era explicația foto publicată ...
Arhiva de Aur Arhiva de Aur "Cuget Liber". Constanța, ce oraș frumos am avut! Casa de Cultură, în 1985
Foto document. 18 iulie 1985, 26 mai 1988 și 26 septembrie 1988. Cocoțat pe blocurile de pe bd. Al. Lăpușneanu, fotoreporterul „Cuget Liber” Mihail Șerbănescu surprinde imagini superbe, în care, în prim ...
Arhiva de Aur Arhiva de Aur "Cuget Liber". Podul Carol I și șantierul noului pod rutier de la Cernavodă - 1983
Foto document. În anii 80, în plină dezvoltare a infrastructurii României, comuniștii au decis construirea unui nou pod, rutier, peste Dunăre, la Cernavodă. Imaginea de pe șantier este surprinsă de fotoreporterul „ ...
Cuget Liber Online Armata. Onoare şi Patrie!
Peste 100 de posturi, scoase la concurs de MApN. Ce poziții sunt vizate
Ministerul Apărării Naționale anunță demararea procedurilor de ocupare prin concurs a peste 100 de posturi de cercetători, medici, biologi, biochimiști, farmaciști și ingineri în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Aceste posturi au fost prevăzute în baza strategiei de dezvoltare și r ...
8.000 de militari români și străini, la Saber Guardian 2019 8.000 de militari români și străini, la Saber Guardian 2019
Aproximativ 8.000 de militari din șase țări - Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, România, Ungaria, SUA - vor participa, în perioada 3-24 iunie, la exercițiul multinațional Saber Guard ...
Fii alături de Bricul „Mircea” pentru călătoria sa în jurul lumii! Fii alături de Bricul „Mircea” pentru călătoria sa în jurul lumii!
Nava-școală „Mircea” împlinește, astăzi, opt decenii de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, perioadă în care a înregistrat numeroase premiere pentru țara noastră, în timpul mar ...

Fun

Cum te convinge soția să crezi în religie Cum te convinge soția să crezi în religie

- Soția mea m-a facut să cred în religie.- Da? Cum așa?- Înainte de căsătorie nu credeam ...

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 2.1066 secunde