Primarul Marian Iordache are ca prioritate dezvoltarea economică a Medgidiei

1451
Coloratura politică a localităților constănțene a cunoscut, la alegerile locale din 1 iunie, răsturnări de situație încă din primul tur de scrutin. Astfel, în Medgidia, administrația locală a trecut de la democrat-liberali la PNL, câștigătorul alegerilor fiind liberalul Marian Iordache. El a reușit să se impună din primul tur al alegerilor pentru fotoliul de primar al municipiului Medgidia, cu un procent de 60,3%.
Întrebat despre așteptările persoanele referitoare la rezultatele, Marian Iordache a declarat: "Am simțit că există semnale pozitive atât în perioada de precampanie, cât și în timpul campaniei electorale, și asta pentru că medgidienii își doreau o schimbare". Totodată, noul primar liberal a menționat: "Trebuie însă să recunosc faptul că procentul înregistrat a fost peste așteptări, ceea ce, evident, mă bucură!".
În ceea ce privește componența Consiliului Local Medgidia, potrivit declarațiilor lui Iordache, "din nouăsprezece mandate de consilieri, zece revin PNL-ului, patru mandate sunt ale PD-L, patru au fost adjudecate de social-democrați, iar unul revine UDTTMR".
Cât despre proiectele pe care urmează să le demareze în viitorul apropiat, primarul liberal a subliniat: "Repararea drumurilor este mai mult decât urgentă. De aceea, cât de curând vom începe proiectul de reparare a șoselelor și, mai mult decât atât, îmi propun ca, până la toamnă, asfaltarea să fie finalizată", a declarat Iordache. El a atras atenția, de asemenea, asupra faptului că dezvoltarea economică a orașului reprezintă o altă măsură prioritară. "Am purtat discuții cu mai multe firme care s-au arătat interesate să investească în Medgidia, dar cea care se va concretiza este, se pare, preluarea fostei societăți Avicola de către o firmă italiană. Italienii și-au manifestat interesul în direcția asta, intenția fiind de a transforma Avicola în crescătorie de păsări".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8398 secunde