Video VIDEO / Facebook introduce o funcție nouă în aplicația Messenger

425
VIDEO / Facebook introduce o funcție nouă în aplicația Messenger - fb-1490708801.jpg

Articole recomandate

Facebook a adăugat o nouă funcție la aplicația Messenger, care permite utilizatorilor să dezvăluie locul în care se află, în mod continuu, timp de până la o oră, pentru a putea fi urmăriți de prieteni în timp ce se deplasează, noul instrument intrând în competiție cu o actualizare similară oferită de Google Maps, informează News.ro.


Compania a observat că una dintre cele mai utilizate expresii pe Messenger, în conversațiile utilizatorilor cu prietenii și familia este "Cât de departe ești?" sau alte variante ale aceleiași întrebări, potrivit unei declarații făcute în cadrul unui interviu de Stan Chudnovsky, director de produs pentru Messenger.

"Se pare că acesta este lucrul care îi interesează cel mai mult pe utilizatori", a spus el.

Dezvăluirea locului în care se află un utilizator este opțională, dar poate fi și live, astfel încât imediat ce începe o conversație cu un prieten, acesta să îi poată urmări traseul timp de până la 60 de minute.


Facebook a testat noua modificare în Mexic, iar funcția a fost finalizată în luna octombrie, dar compania a continuat să lucreze la ea încă cinci luni pentru a reduce impactul pe care îl are asupra duratei bateriei dispozitivelor mobile.

Compania Facebook consideră că noua funcție va fi utilizată de utilizatori pentru a se coordona cu prietenii, dar și în scopuri de siguranță, potrivit lui Stan Chudnovsky, care a precizat că actualizarea este disponibilă la nivel global.

Google Maps a transmis, în urmă cu o săptămână, că va adăuga o funcție live similară, într-o încercare de a crește interesul pentru produs, devenit de o importanță strategică din ce în ce mai ridicată pentru companie.

Prin faptul că anunțurile au fost făcute la o diferență de timp foarte mică între ele, Facebook înțelege că ambele companii lucrează la "lucrurile necesare", potrivit lui Stan Chudnovsky.

Aplicația Messages disponibilă pe iPhone are, de asemenea, o astfel de funcție.

Messenger a făcut parte din aplicația Facebook pentru smartphone, dar compania l-a separat într-o altă aplicație, în 2014. Din acel moment, compania a continuat să investească în schimbări frecvente pentru a construi un serviciu distinct față de platforma de socializare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4108 secunde