Șumudică este mulțumit de Papp și de Diogo da Silva (galerie foto)

1482
Șumudică este mulțumit de Papp și de Diogo da Silva (galerie foto) - 216d47b84e01adc02b49eead5b32f9e0.jpg
Farul a avut vineri un joc "în familie", în care au evoluat și ultimii doi fotbaliști veniți la echipă. Antrenorul "marinarilor" a renunțat în schimb la sârbul Stefanovic,
pe care l-a scos din meci încă din prima repriză.

Terenul secund al Farului a găzduit vineri, în prima parte a zilei, o partidă "în familie", singurul antrenament al zilei pentru "marinari". Antrenorul Marius Șumudică și-a împărțit lotul în două, evoluând "verzii" (Vlas - Pascu, Diogo, Papp, Gaston - Păcuraru, B. Andone, Cristocea, Stefanovic - Soare, Nanu) împotriva "galbenilor" (Sardescu - Bubuleandră, Barbu, Buzea, Pașcovici - L. Mihai II, Rusmir, B. Teekloh, Leu - Chico, Ene). S-a impus prima echipă, cu 2-1 (Nanu 10, 41 / Ene 56, din penalty).
Prima repriză a durat 45 de minute, iar după pauză, văzând că elevii săi sunt obosiți, după programul dur din ultimele zile, Șumudică a pus capăt partidei după doar 15 minute scurse.
Cu ocazia acestui meci, principalul farist i-a văzut la joc pe toți jucătorii noi aflați în curtea Farului. Atenția lui Șumi a fost îndreptată în primul rând asupra stoperilor Paul Papp și Diogo da Silva, iar cei doi nu i-au înșelat așteptările.
Papp în special a lăsat o impresie foarte bună, printre altele, comportându-se, deși are doar 19 ani, ca un adevărat lider al apărării, vorbind mult și îndrumându-și colegii. Fundașul i-a plăcut lui Șumi și la antrenamente, astfel că va juca din primul minut joi, 10 septembrie, la Tulcea, în meciul de Cupă (ora 16,30, în direct la sport.ro). "Am mare încredere în Paul", a declarat Șumudică.
Și Diogo s-a mișcat bine (în minutul 19 a avut și o bară), însă portughezul e puțin în urmă cu pregătirea, urmând a intra într-un program fizic special. Probabil că va juca de la meciul cu FC Snagov, de duminică, 13 septembrie.
După joc, atât Diogo, cât și Papp au semnat cu Farul, primul un contract pe un an (cu drept de prelungire pe încă un sezon), al doilea pentru șase luni, împrumut de la FC Vaslui.
Șumudică și-a dispus echipele, vineri, într-un modul 4-4-2, față de 4-2-3-1-ul de până acum, urmărind ostilitățile din tribună, unde i-a avut alături, printre alții, pe patronul Giani Nedelcu, pe președintele executiv Mircea Crainiciuc sau pe impresarul Cătălin Liță.
Pe lângă Papp și Diogo, au mai fost monitorizați în meci sârbul Zvezdan Stefanovic (mijlocaș stânga) și tinerii Pascu (fundaș dreapta) și Oprișan (din minutul 40, în locul și pe postul lui Stefanovic). Din minutul 51, Oprișan a trecut fundaș stânga, iar Gaston i-a luat locul ca mijlocaș stânga. Sârbul nu l-a convins pe antrenor nici la joc, astfel că Șumudică a renunțat la el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0269 secunde