Preliminariile CM 2018 la fotbal

Surprizele lui Daum pentru "dubla" cu Armenia și Muntenegru

201
Surprizele lui Daum pentru

Articole de la același autor

Selecționerul naționalei de fotbal a României, Christoph Daum, a anunțat lotul pentru meciurile cu Armenia și Muntenegru
din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale 2018. Tehnicianul german a luat câteva decizii surprinzătoare, iar atacantul Denis Alibec nu intră în vederile sale! 


Pe 1 septembrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională din București, tricolorii vor întâlni selecționata Armeniei, iar pe 4 septembrie, tot de la 21,45, la Podgorica, vor înfrunta reprezentativa Muntenegrului. 


Pentru aceste două jocuri, selecționerul Christoph Daum a convocat următorii jucători: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Watford), Florin Niță (FCSB) - portari; Bogdan Țîru (FC Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Valerică Găman (Karabukspor), Alin Toșca (Betis Sevilla), Romario Benzar (FCSB), Steliano Filip (Dinamo București), Cristian Ganea (FC Viitorul), Sergiu Hanca (Dinamo București) - fundași; Eric Bicfalvi (FC Ural), Răzvan Marin (Standard Liege), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Mihai Pintilii (FCSB), Alexandru Băluță (CSU Craiova), Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Maxim (Mainz) - mijlocași; Andrei Ivan (FC Krasnodar), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Bogdan Stancu (Bursaspor), Florin Andone (Deportivo La Coruna), Adrian Popa (Reading) - atacanți. 


Pe lista adițională, figurează: Silviu Lung jr. (Kayserispor), Cosmin Moți (Ludogoreț), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Ionuț Nedelcearu (Dinamo București), Dragoș Nedelcu (FCSB), Constantin Budescu (FCSB), Dorin Rotariu (FC Bruges), Gheorghe Grozav (Karabukspor), George Pușcaș (Benevento), Florin Tănase (FCSB) și Cătălin Golofca (FCSB). 


Fundașul Cristian Săpunaru este suspendat pentru următorul joc al naționalei, după ce a primit la Varșovia, contra Poloniei, al doilea cartonaș galben din această campanie de calificare. 


România este pe locul 4 în Grupa E, cu 6 puncte, și are șanse pur teoretice de calificare la turneul final. Liderul autoritar al grupei este Polonia, cu 16 puncte, urmată de Muntenegru și Danemarca, ambele cu 10 puncte. Pe locul 5 se află Armenia, 6 puncte, iar pe poziția a 6-a, ultima, este Kazahstan, cu 2 puncte. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7665 secunde