Start cu dreptul! CS Mangalia, vicecampioană națională la lupte libere

476
1

Articole recomandate

CS Mangalia își păstrează titlul de vicecampioană la Campionatul Național de seniori, la lupte libere, prin performanța atinsă

de sportiva Nicoleta Popa. Aceasta este singura medalie obținută de Constanța, ceilalți sportivi participanți de la LPS și CS Farul nereușind accederea pe podium.

Week-end-ul trecut, la Cluj, CS Mangalia trebuia să plece cu trei sportivi la competiție, însă, în ultimul moment, Simona Tudor s-a accidentat, iar Mădălin Pârvulescu nu s-a mai putut prezenta; astfel, Nicoleta Popa a fost singura reprezentantă a clubului dobrogean. Antrenorul Marian Oancea era încrezător în sportiva sa. Constănțeanca nu a dezamăgit și a luptat pentru a prinde podiumul. Spiritul unui luptător este mare, iar Nicoleta nu s-a lăsat până nu a ajuns în finală. Un meci greu de disputat, din care sportiva Mangaliei a obținut medalia de argint. Este a doua oară consecutiv pentru Nicoleta când își adjudecă titlul de vicecampioană.

"Pentru noi, a fost prima competiție a anului și este și prima medalie din 2015. Ne pare rău că nu au putut participa și ceilalți doi, cum ne pare rău că nu ne-am putut întoarce cu o medalie de aur. Dar faptul că Nicoleta și-a apărat titlul de vicecampioană este foarte important", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Asociației Sportive Municipale Callatis mg Mangalia, Lucian Luca.

Un start ușor, dar sigur

Anul trecut, clubul dobrogean a cucerit 36 de medalii. Bineînțeles, anul acesta, obiectivul atât al antrenorilor, cât și al sportivilor este să depășească acest număr de medalii și să completeze palmaresul clubului și cu reușite internaționale. Deocamdată, în următoarele două luni, se va pune accentul pe pregătirea sportivilor pentru Campionatul Național de juniori, unde miza va fi obținerea aurului, implicit și calificarea la Campionatul European.

"În luna ianuarie, am organizat două cantonamente. Primul a avut loc la Sâmbăta de Sus, unde am dus 45 de sportivi, toți medaliați. În cel de-al doilea, la Petroșani, au fost doar 25 de sportivi, pe care îi pregătim pentru următoarele competiții. La Naționalele de juniori, avem trei pretendenți la titlu - Andreea Ana, Nicoleta Popa și Liviu Costache. Sperăm să obținem podium și, mai important calificarea la Europene, dar asta doar în cazul în care un sportiv obține aurul", a adăugat Lucian Luca.

Secția de lupte a Asociației se mândrește cu un număr de șase sportivi la loturile naționale de copii, cadeți și juniori. Și cum accentul clubului este pus mai mult pe aceste categorii de vârstă, selecția copiilor este continuă.

"Asociația a implementat un program de îndrumare pentru toate ramurile sportive, pentru toate cluburile afiliate și neafiliate. Totodată, organizăm competiții locale, atât pentru amatori, cât și concursuri de verificare pentru sportivii care se duc la concursuri", a mai spus președintele Lucian Luca. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
23 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6187 secunde