Spectacol pe plaja Laguna din Mangalia. 200 de luptători au venit la mare pentru a câștiga titlul de campion național

447

Articole de la același autor

Vineri, s-a desfășurat, pentru prima dată în România, pe plaja Laguna din Mangalia, Campionatul național de lupte pe plajă pentru categoria de cadeți. Sâmbătă, 30 august, au loc meciurile de la categoria de juniori. 


Săptămâna aceasta, de când au început oficial Jocurile Sportive ale Mangaliei, plaja Laguna s-a transformat într-un adevărat complex sportiv. Întâi a început Cupa Callatis la lupte pe plajă, concurs adresat copiilor. Vineri dimineața, în bătaia vântului și pe nisipul fin de pe plajă, s-a dat startul Campionatului de lupte pe plajă pentru cadeți. Campioni europeni, campioni naționali, medaliați sau nu, 200 de participanți s-au înscris la competiția de la malul mării. Mulți au venit să cucerească titlul de campion național, alții au venit să-l apere. Cert este faptul că acest concurs a reunit luptători din peste 20 de orașe din țară, iar București, Cluj, Onești, Târgu Mureș, Bușteni, Satu Mare, Galați sau Reșița sunt doar câteva dintre ele. Printre participanții din Constanța și Mangalia îi reamintim pe sportivii Cristina Pintilie (LPS), Cristian Stoicescu (LPS), Sebastian Raicea (LPS), Ștefan Marin (LPS), Cristian Marin (LPS), Florin Gheorghe (LPS), Nicolae și George Boantă (CS Farul), Răzvan Arnăutu (CS Farul) și Marius Marin (23 august), la cadeți, iar la juniori, astăzi, va lupta Liviu Costache (LPS). Competițiile de lupte pe plajă au făcut o adevărată tradiție la Mangalia. Lucian Luca, vicepreședintele Federației Române de Lupte, organizează de peste 15 ani competiții sportive la Mangalia și se ocupă de promovarea luptelor. "Noi organizam de 15 ani de zile competiții și promovăm luptele pe plajă. Anul acesta am organizat pentru prima dată Campionatul național pentru cadeți. Sâmbătă, vor concura și juniorii. În cadrul acestui campionat participă sportivi din toate stilurile, lupte libere și lupte greco romane. Avem multipli campioni prezenți în acest week-end. Competiția își atinge scopul de la an la an. Nivelul sportivilor este foarte bun, ca și anul trecut."


Adevărat spectacol în arenă
La fix ora 9.00, imnul a început să răsune pe arena de pe plajă, după care s-a ținut un moment de reculegere pentru regretatul luptător Constantin Alexandru, decedat de curând. După deschiderea oficială a competiției, meciurile au început imediat. Cei mai puternici își înving rapid adversarul și încheie partida în mai puțin de un minut, însă nu mulți se lasă scoși din cercul de luptă, așa că încet - încet, fiecare meci se transformă într-un adevărat spectacol. De pe margine, publicul își susține luptătorul preferat prin strigăte, iar antrenorii își îndrumă elevii, chiar în timpul în care sunt în teren. Nu există niciun fel de pauză. O categorie se termină, alta începe. Cu fiecare minut care trece, publicul se mărește. Oamenii renunță la șezlong și vin să privească "bătăile crâncene". Dacă băieții sunt nerăbdători să învingă, fetele sunt mai calculate și au reușit să facă publicul să strige mai cu forță. Doar cei mai buni luptători au ajuns în finală, iar în ultimele meciuri, ei au demonstrat că au fost cei mai buni din competiție.  "Luptele pe plajă sunt mai spectaculoase din cauză că regulamentul este mai simplu. Spectatorul înțelege cine și cum câștigă și datorită acestui lucru ele sunt spectaculoase. Într-adevăr fetele sunt mai spontane. Anul acesta sunt și mai multe participante, iar abordarea luptei este mai tehnică. Se vede că nu mai sunt începătoare." a mai menționat Lucian Luca. La campionat au fost prezenți și Răzvan Pârcălab, președintele Federației Române de Lupte, Gigi Pambuca, președintele Asociației Județene de Lupte Constanța, și Ion Giuglea, antrenorul lotului național de lupte pe plajă. Organizatorii competiției sunt Federația Română de Lupte, CS Mangalia, ASM Callatis MG și autoritățile locale. 


Competiție internațională
Lucian Luca are obiective înalte în ceea ce privește competițiile internaționale. "Intenționăm să organizăm o competiție cu caracter internațional, poate nu de prima dată la Constanța, dar am discutat cu reprezentanții mai multor țări să facem demersuri pentru Campionatul European la lupte pe plajă." a mai spus acesta.


Sportivii constănțeni nu s-a lăsat intimidați de ceilalți luptători veniți din țară cu o dorință arzătoare de a câștiga. La primul Campionat național de lupte pe plajă la cadeți, Nicolae Boantă (CS Farul) a câștigat locul I, la 60 kg, iar fratele său, George Boantă, locul III. Cristian Stoicescu (LPS) s-a calificat pe locul III la categoria de 70 kg. La +70 kg, Marius Marian (Aurora 23 August) a ocupat tot locul III. La categoria feminină, la 50 kg, campioană a ieșit Cristina Pintilie (LPS). Ana Maria Bunduc (CSS Mangalia) a concurat la proba de +50 de kg și a trecut de recalificări, ca mai apoi să câștige premiul III al categoriei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4029 secunde