Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului

Simona Halep pornește la drum în compania unui rusoaice

174
Simona Halep pornește la drum în compania unui rusoaice - simona-1432313950.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep (3 WTA) o va întâlni pe rusoaica Evghenia Rodina (91 WTA), în runda inaugurală a turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Paris.

Cap de serie nr. 3, constănțeanca, învinsă de Maria Șarapova în finala de anul trecut, nu a mai jucat până acum cu rusoaica de 26 de ani.

Irina Begu (cap de serie nr. 30) o va înfrunta pe americana Bethanie Mattek-Sands (30 ani, 164 WTA), fosta parteneră a lui Horia Tecău în proba de dublu mixt, iar Alexandra Dulgheru (50 WTA) va avea un adversar accesibil: americanca Nicole Gibbs (22 ani), care ocupă locul 97 în ierarhia mondială.

În schimb, Monica Niculescu (69 WTA) va avea o misiune infernală, în fața Carlei Suarez Navarro (Spania), numărul 8 mondial.

Pe tabloul principal al Open-ului de la Paris se va afla și Andreea Mitu (99 WTA), care, deși va înfrunta o reprezentantă a țării gazdă, Alize Lim (24 ani; 285 WTA), pornește cu prima șansă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 23 Mai 2015
Stire din Sport : "E un nou turneu, un nou obiectiv"
Pagina a fost generata in 2.3983 secunde