Simona Halep, în turul trei la Wimbledon. Urmează duelul cu Shuai Peng

170
Simona Halep, în turul trei la Wimbledon. Urmează duelul cu Shuai Peng - simonahalep-1499354172.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în runda a treia a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, după un meci solicitant cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, de care a dispus cu 7-5, 6-3. 


Constănțeanca (25 ani), numărul 2 mondial, s-a impus într-o oră și 30 de minute, chiar dacă nu a jucat cel mai bun tenis al său în fața jucătoarei de 21 de ani, care ocupă locul 96 în lume. 


Astăzi, Simona o întâlnește pe chinezoaica Shuai Peng, care a dispus, în turul secund, 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie nr. 25. Halep o va înfrunta în premieră pe Peng (31 ani), jucătoare aflată pe locul 37 în ierarhia mondială. 


"Nu m-am panicat, am așteptat să încep să simt ritmul jocului, pentru că știam dinainte de meci că are o lovitură puternică. Apoi, a fost mult mai ușor să deschid terenul, să lovesc mai puternic, să stau foarte jos.


Cred că a fost un meci foarte bun, fiecare moment a fost important, am simțit-o și pe ea motivată, așa că a trebuit să îmi păstrez calmul", a declarat Halep, la finalul partidei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8116 secunde