Plaja Laguna din Mangalia, gazda "naționalelor" feminine de box

304
Plaja Laguna  din Mangalia,  gazda

Articole de la același autor

În perioada 21-28 august, pe plaja Laguna din Mangalia, va avea loc etapa finală a Campionatului Național de box feminin, ediția 2016, pentru junioare (15-16 ani), tineret (17-18 ani) și senioare (19-40), unde sunt așteptate cele mai bune pugiliste din țară.

"Ne pregătim pentru competiția de la Mangalia. Toată lumea este nerăbdătoare să vadă la lucru sportivele românce, mai ales în această perioadă în care sportul românesc o ia la vale. Vor lua parte cele mai bune pugiliste din România și sperăm că vom avea parte de spectacol. Toată lumea este încântată de faptul că vine la concursul de la malul mării, astfel vor putea îmbina utilul cu plăcutul", a declarat constănțeanul Toma Matei, supervizor și vicepreședinte al Colegiului de Arbitri FRB.

Întrebat de ce șanse are Mihai Nistor, singurul boxer român prezent la Jocurile Olimpice de la Rio, Toma Matei a declarat: "M-aș bucura sincer să câștige o medalie, dar va fi foarte greu în turul următor, unde va da piept cu francezul Yoka Tony Victor James, principalul favorit la câștigarea medaliei. Consider că este prea greu ca la un asemenea nivel să se întâmple surprize, dar m-aș bucura."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.632 secunde