O nouă medalie cucerită de tenisul de masă constănțean

200
O nouă medalie cucerită de tenisul de masă constănțean - onouamedalie-1490801199.jpg

Articole de la același autor

Week-end-ul trecut, la Câmpulung Muscel, a avut loc Campionatul Național de tenis de masă pentru juniori 1, competiție la care au luat parte și sportivi de la CS Farul și LPS "Nicolae Rotaru" Constanța. 


Unica medalie a delegației de pe litoral a fost câștigată de echipa masculină a LPS-ului, compusă din Cristian Pletea, Paul Mladin și Alexandru Chiriță, care a terminat concursul pe locul secund, după ce a înregistrat, în grupa finală, un succes (4-1 cu CSM Buzău) și două înfrângeri (3-4 cu CSM Bistrița și 3-4 cu CS Pristavu Câmpulung), având un setaveraj superior echipelor CSS-urilor din Bistrița și Buzău. 


Tot în competiția masculină, CS Farul, compusă doar din juniori 2 și 3 (Daniel Manu, Emir Cupledin, Alexandru Amzu), a terminat pe locul 12. 


La feminin, LPS (Mihaela Plăeașu, Andreea Postudor, Andreea Dudescu) a pierdut șansa de a urca pe podium, după ce a pierdut toate cele trei partide din grupa finală (1-4 cu CSM Slatina, 2-4 cu CSM Bistrița și 1-4 cu CS Romgaz Mediaș). 


La fel ca în concursul masculin, CS Farul (Elena Zaharia, Denisa Urîtu, Claudia Caragea) a avut în componență junioare mult mai tinere decât adversarele lor, însă a încheiat turneul pe un meritoriu loc 6. 


"Noua generație de sportivi este una foarte bună, în care ne punem mari speranțe. Am dat ocazia acestor jucători tineri, cu potențial, să evolueze pentru CS Farul pentru a prinde experiență. Rezultatele ar fi putut să fie mai bune, însă ne-am confruntat și cu unele probleme medicale, ce i-au ținut pe Victor Durea și Camelia Mitrofan departe de masa de joc", a declarat, pentru "Cuget Liber", Viorel Filimon, antrenor la CS Farul Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Februarie 2017
Stire din Sport : Eliza Samara  s-a întors  la masa de joc
Pagina a fost generata in 0.4135 secunde