Maria Sharapova, prea puternică pentru Simona Halep

255
2
Maria Sharapova, prea puternică pentru Simona Halep - mariasharapova-1504026476.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost învinsă, în trei seturi, de rusoaica Maria Sharapova, scor 4-6, 6-4, 3-6, la arenele "Flushing Meadows" din New York, într-o partidă din prima rundă a turneului US Open, ultimul de Grand Slam al anului. 


Constănțeanca a recunoscut superioritatea adversarei sale, pe fondul jocului ei destul de slab și instabil. 


"Sunt tristă, desigur, pentru că am pierdut acest joc, însă cred că am făcut tot ceea ce am putut. Ea a fost mai bună, a servit mai bine decât mine. Astăzi, serviciul meu a fost rău. Procentajul a fost probabil bun (62%), însă am servit mult prea lent, iar ea a putut ataca astfel returul foarte ușor. Acesta este poate unul dintre motivele înfrângerii mele. Sunt sigură de asta", a concluzionat Halep. 


În acest moment, la capitolul meciuri directe, Simona Halep este condusă cu 7-0 de rusoaică și pare a dezvolta un complex pentru aceasta. 


Halep este a treia româncă învinsă în primul tur la US Open în acest an, după Irina Begu, eliminată de Katerina Kozlova (Ucraina), 2-6, 6-7 (7), și Mihaela Buzărnescu, întrecută de daneza Caroline Wozniacki, 1-6, 5-7


Comentează știrea

ana
30 august 2017
raspuns

Sau Halep prea slaba pt.Sharapova!

ion
30 august 2017
raspuns

Trebuie sa mai lucreze mental .Are pre multe figuri in cap

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4677 secunde