Manchester United a demarat negocierile cu Mourinho

94
Manchester United a demarat negocierile cu Mourinho - josemourinho-1453715563.jpg

Articole recomandate

Jose Mourinho este încrezător în faptul că va fi fi numit manager la clubul englez Manchester United, ocupându-i locul olandezului Louis van Gaal, relatează presa britanică.


Conducerea clubul din Manchester ar fi demarat deja negocieri secrete cu antrenorul portughez, conform thetimes.com. Acesta a rămas fără contract după ce a fost demis pe 17 decembrie 2015 de la Chelsea, pentru aducerea sa pe Old Traffprd în vara acestui an.


În eventualitatea în care rezultatele clubului englez nu se îmbunătățesc, schimbarea ar putea fi făcută mai devreme decât a fost preconizat. United a pierdut acasă, cu 0-1, ultimul meci din Premier League, în fața echipei Southampton, echipă în care românul Florin Gardoș nu a mai evoluat din luna iulie a anului trecut.


Această informație vine la o zi distanță după ce presa britanică a anunțat că Mourinho a trimis conducerii Manchester o scrisoare în care era explicată viziunea sa asupra viitorului clubului și prin care îți făcea cunoscută dorința de a antrena această echipă. Cu toate acesteam impresarul portughezului, Jorge Mendes, a negat acest zvon: "Nu-i poate trece nimănui prin cap că Jose (Mourinho) scrie scrisori unor cluburi, rugându-le să-i ofere un job. Este ridicol".


De cealaltă parte, actualul antrenor al clubului englez, Louis van Gaal, declara: "Sunt foarte dezamăgit că nu mă ridic la nivelul așteptărilor fanilor". Manchester United ocupă locul 5 în clasamentul din Premier League, după 23 de etape, și este despărțită de 10 puncte de liderul Leicester.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Aprilie 2013
Stire din Actual : Jose Mourinho, ofertat de Chelsea!
Pagina a fost generata in 0.4305 secunde