Simona Halep, optimistă înaintea debutului la Indian Wells

"Mă gândesc să joc până la 32 de ani, deci am timp să câștig!"

158

Articole recomandate

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a treia favorită a turneului WTA de la Miami, s-a arătat impresionată de titlul cucerit de rusoaica Elena Vesnina la Indian Wells. 


"Elena a jucat foarte bine, este o jucătoare extraordinară. A câștigat Grand Slam-uri la dublu, este la un nivel înalt. Are peste 30 de ani, deci jucătoarele aflate la vârsta aceasta joacă mult mai bine decât până atunci. Deci mai am timp, nu-i așa?", a spus constănțeanca. 


"De anul trecut am început să mă gândesc că mai am mulți ani (n.r. - de carieră) înainte. Asta mă face să mă simt mai relaxată și încerc să iau lucrurile mai ușor. La începutul carierei, ziceam că o să joc până la 28 de ani, anul trecut am zis până la 30 de ani, iar acum mă gândesc că până la 32", a declarat Simona Halep, pentru site-ul WTA, consultat de Agerpres. 


Constănțeanca a adăugat că se simte în formă și, pentru prima oară în ultimele două luni, nu a resimțit nicio durere la antrenament: "A fost prima zi pe banda de alergat după două luni, așa că sunt foarte bucuroasă. Mă pot antrena la intensitate mare, am jucat două ore fără nicio durere". 


Despre accidentările care au chinuit-o în ultimele două sezoane, Simona Halep a declarat: "Am învățat că trebuie să îmi protejez corpul, pentru a preveni accidentările, iar pentru asta trebuie să fac unele exerciții. Cum trebuie să le fac în fiecare zi, sunt sătulă de ele, dar trebuie să le fac în continuare. E o rutină, iar rutina este greu de menținut la acest nivel, dar, dacă mă ajută, nu mă voi opri". 


Simona este acceptată direct în turul al doilea la Miami Open, unde o va înfrunta pe japoneza Naomi Osaka (19 ani, 49 WTA), care a trecut în runda inaugurală de Kristina Kucova (Slovacia), scor 6-2, 6-3. 


Și Irina Begu, cap de serie nr. 28, și-a aflat adversara din turul secund: spaniola Lara Arruabarrena (25 ani, 72 WTA), victorioasă (7-5, 6-1) în fața rusoaicei Natalia Vihlianțeva. 


Pe tabloul principal la Miami Open se mai află două românce, Sorana Cîrstea (adversară Monica Puig) și Patricia Țig (adversară Heather Watson), venită din calificări. În schimb, Monica Niculescu a fost învinsă, marți, de suedeza Johanna Larsson, scor 3-6, 1-6.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1954 secunde