Luptător de la CS Farul, campion balcanic de juniori

581
Luptător de la  CS Farul, campion balcanic de juniori - luptator-1476198335.jpg

Articole de la același autor

În perioada 6-9 octombrie, orașul Craiova a găzduit Campionatul Balcanic de lupte pentru juniori. Aproximativ 200 de sportivi și sportive din peste 10 țări și-au disputat medaliile în cadrul compe-tiției individuale la lupte greco-romane, lupte libere și lupte feminine.

Printre laureații întrecerii, s-au numă-rat și doi sportivi de la CS Farul Constanța. Luptătorul Florin Tița (categoria 50 kg) a devenit campion balcanic, iar colegul său de club Răzvan Arnăut a obținut bronzul la categoria 55 kg. 


"Băieții au evoluat foarte bine, le-au fost răsplătite eforturile depuse la antrenamente. Din păcate, nu am putut ajunge la Craiova să îi văd în acțiune, dar am vorbit cu ei în fiecare zi, și înainte de competiție, și după. Din păcate, Răzvan Arnăut a fost învins în primul tur de fostul campion european și mondial, astfel a fost trimis în recalificări și a obținut medalia de bronz. Și-ar fi dorit și el să câștige aurul, însă n-a fost să fie", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul celor doi sportivi de la CS Farul Constanța, Grigore Gheorghe. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4198 secunde