Jucătorii Farului vor primi liber indiferent de rezultatul cu FC Botoșani

406
1
Jucătorii Farului  vor primi liber  indiferent de rezultatul cu FC Botoșani - fotbalfarul-1364573302.jpg
Antrenorul FC Farul, Alin Artimon, a declarat că lotul echipei va fi liber după meciul cu FC Botoșani, programat sâmbătă, ora 11.00, pe stadionul "Farul", contând pentru etapa a XIX-a a Ligii a II-a.

"Indiferent de rezultat, jucătorii vor fi liberi până marți după-amiază, după care miercuri și vineri vom efectua două antrenamente cu regim de semi-cantonament. Va fi o primă săptămână în care ne vom reîmprospăta, iar în cea de-a doua vom avea program normal. Sper să-i aduc și pe ceilalți jucători care încă mai sunt sub nivelul celorlalți din punct de vedere fizic la parametrii normali", a declarat antrenorul Alin Artimon.

v v v

Iată programul celorlalte meciuri în etapa a XIX-a, Seria I: CSM Unirea Slobozia - Săgeata Năvodari, Chindia Târgoviște - Sportul Studențesc, ACS Buftea - CS Otopeni, Dinamo II - Delta Tulcea, toate meciurile jucându-se de la ora 11.00. CF Brăila, Dunărea Galați și Rapid CFR Suceava vor sta datorită numărului impar de echipe din campionat.

Clasamentul Ligii a II-a: 1. FC Botoșani 28 p, 2. Săgeata Năvodari 28 p, 3. Delta Tulcea 27 p, 4. CS Otopeni 26 p, 5. CF Brăila 26 p, 6. Sportul Studențesc 25 p, 7. CSM Unirea Slobozia 21 p, 8. Dunărea Galați 15 p, 9. Dinamo II 14 p, 10. ACS Buftea 14 p, 11. Chindia 13 p, 12. Rapid CFR Suceava 13 p, 13. FC Farul 10 p. 

Comentează știrea

suporter FC Farul
30 martie 2013
Dragoș Istrate cu Botosaniul e frate

FARUL CONSTANȚA - FC BOTOȘANI 0-2 Jucatorul meciului:Dragoș Istrate Un arbitru j-e-g-o-s distruge un meci frumos

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3321 secunde