Djokovic - Federer, în finala turneului ATP de la Indian Wells

52
Djokovic - Federer, în finala turneului ATP de la Indian Wells - djokovic-1394963226.jpg

Articole de la același autor

Sârbul Novak Djokovic și elvețianul Roger Federer vor disputa duminică (în direct la Digisport), ora 23:00 (ora României), finala turneului de tenis de la Indian Wells (California), competiție de categoria Masters 1000, care beneficiază de premii în valoare totală de 5.240.015 dolari, acesta fiind cel de-al 33-lea duel dintre cei doi mari jucători, informează Agerpres. Sâmbătă, în semifinale, Djokovic a dispus în trei seturi, 7-5, 6-7 (2/7), 6-1, în timp ce Federer s-a impus cu 6-3, 6-1 în fața ucraineanului Aleksandr Dolgopolov, cel care reușise să-l elimine anterior pe numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal. Federer (32 ani), fostul lider al clasamentului ATP, vizează al 5-lea său titlu la Indian Wells și al 79-lea din carieră. Elvețianul, care și-a asigurat revenirea în top 5 mondial după o pauză de șase luni, poate spera chiar la locul 4 mondial, în cazul unui succes în deșertul californian. Pentru Djokovic (26 ani), o victorie la Indian Wells i-ar aduce al 42-lea trofeu din carieră în circuitul profesionist, însă pentru atingerea acestui obiectiv va trebui să treacă de un jucător care l-a învins de 17 ori până acum, ultima oară în urmă cu două săptămâni, în semifinalele turneului de la Dubai, câștigat de Federer. "Roger joacă foarte bine în acest moment. Sper că vom avea încă 33 de meciuri disputate împreună", a declarat Djokovic după calificarea în finală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 Martie 2014
Stire din Sport Internațional : Rezultate din Liga Europa
Pagina a fost generata in 0.7296 secunde