Răzvan Florea se retrage din activitatea competițională în plină glorie

"În viață, trebuie să știi când să spui stop!"

4430

Articole de la același autor

Cel mai bun înotător din istoria natației masculine românești, Răzvan Florea, a pus capăt activității competiționale. A câștigat sute de medalii, trofee, nenumărate titluri de campion. A ajuns la momentul în care trebuie să spună "stop", dar nu va putea sta departe de bazin.

CS Farul Constanța se poate considera onorat că a avut în rândurile sale un sportiv de excepție, precum înotătorul Răzvan Florea, participant la trei ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară - Sydney 2000, Atena 2004 (unde a cucerit medalia de bronz în proba de 200 m spate) și Beijing 2008. Anii s-au scurs pe nesimțite și "delfinul" și-a anunțat retragerea din activitatea competițională.
Răzvan Florea părăsește scena în plină glorie, invincibil în România. De altfel, în martie, la Campionatele Naționale în bazin acoperit, constănțeanul câștigase toate finalele în care participase și își și îndeplinise baremul obligatoriu pentru Campionatele Europene.
"O hotărâre deloc ușoară pentru orice sportiv. Din punct de vedere al pregătirii fizice, puteam să mai înot fără probleme câțiva ani. Dar, am decis să mă retrag, să mă dedic familiei și altor proiecte. În mod precis, nu voi merge la Europene. În schimb, voi fi prezent, în vară, la Mondialele Masters", a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", Răzvan Florea.

A urcat pe podium la Baia Mare
Olimpicul Farului nu poate sta, însă, departe de piscină. Zilele trecute, el a făcut o demonstrație de măiestrie la Cupa Tyr - Flykick, competiție ajunsă la ediția a doua, organizată de LPS Baia Mare și DSJ Maramureș.
"În calitate de reprezentant al firmei Tyr, am fost unul dintre sponsorii reuniunii, al cărui scop este promovarea înotului în România. Sunt foarte puține concursuri de acest gen în țara noastră. M-am bucurat că au venit mulți sportivi, peste 300, în principal copii cu vârste între opt și zece ani, dar au venit și seniori. Numărul total al cluburilor a fost de 17. Am concurat și eu, câștigând finala probei de 100 m spate. Pot, însă, să vă asigur că a fost ultima sută din carieră", a explicat Florea.
Festivitatea de retragere oficială va avea loc în luna iulie, cu ocazia Campionatului Național în aer liber, unde faristul va înota doar în proba de 50 m spate.

Are 50 de copii la școala de înot
"Nu duc lipsă de preocupări. Mă ocup de vânzări de echipament sportiv Tyr, iar săptă-mâna viitoare, vom inaugura și departamentul on-line. Cei care vor să practice înotul și au nevoie de echipament de specialitate pot accesa site-ul tyr-sport.ro. Mult timp îl aloc și școlii mele Atena Sport Club, unde pregă-tesc 50 de copii", a mai spus Răzvan Florea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 13 Mai 2010
Stire din Sport : "Suntem ai nimănui"
Pagina a fost generata in 0.5935 secunde