Cupa EHF

HCM Constanța, victorie mare împotriva norvegienilor de la Elverum

193
2

Articole de la același autor

HCM Constanța, campioana României la handbal, a făcut spectacol, sâmbătă, la Sala Sporturilor, în meciul din turul trei al Cupei EHF. Toma și compania au luptat împotriva norvegienilor de la Elverum Handball și au învins, scor 27-21, după ce la pauză erau conduși cu două puncte, 12-14.

HCM Constanța s-a calificat direct în turul trei al Cupei EHF, după ce a ratat calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor. Constănțenii au jucat, sâmbătă, primul meci al Cupei pe teren propriu. De parcă nu erau de ajuns problemele financiare cu care se confruntă echipa și lotul subțire de care dispune antrenorul Zvonko Sundovski, cu câteva zile înainte de partidă, Adzic și Angelovski s-au accidentat. Echipa era conștientă de jocul dur și agil al nordicilor, astfel că au intrat în teren hotărâți să dea tot ce e mai bun.

Prima repriză s-a încheiat cu echipa vizitatoare în avantaj (12-14), însă după pauză constănțenii s-au dezlănțuit. Cu reușitele lui Cutura și Humet, cu intervențiile excelente ale portarului Popescu și cu dăruința tuturor jucătorilor constănțeni, campioana României s-a detașat la cinci puncte diferență, în ultimul minut de joc. Dar lucrurile nu aveau să se încheie aici și în ultima secundă a meciului, Humet a trimis mingea direct în vinclu, cu o aruncare de la nouă metri, lăsându-l fără reacție pe portarul norvegian. HCM Constanța a câștigat astfel meciul cu Elverum la dife-rență de șase puncte, scor 27-21.

"Este o victorie care ne dă speranțe, totuși ei nu au făcut un meci foarte bun, sunt în stare de mai mult. Acolo, sunt convins că meciul va fi cu totul și cu totul diferit. Obiectivul nostru este să ajungem în grupe, iar dacă lucrurile se îndreaptă în iarna asta și vom rămâne toți jucătorii, vom putea face lucruri frumoase în continuare. Nu depinde numai de noi, însă noi trebuie să ne facem datoria în teren", a spus căpitanul Toma.

"Înainte de meci ne gândeam să câști-găm la diferență de 4-5 puncte, dar la șase, este un lucru extraordinar, dacă ne gândim că ne-au lipsit doi jucători importanți în apărare. Dar ceilalți jucători care au avut șansa de a juca, au făcut-o foarte bine, cu inima, cu creierul și sunt foarte satisfăcut de ceea ce am reușit" , a declarat antrenorul Sundovski.

Victoria de acasă este importantă, dar nu decisivă în continuarea drumului Constanței în Cupa EHF. Pe 29 noiembrie, HCM va face o deplasare, grea și costisitoare, în Norvegia, pentru returul cu Elverum.

"Mai avem 60 de minute de joc în Norvegia și trebuie să jucăm ca și astăzi, foarte concentrat. Meciul de astăzi a fost foarte bun și sper că vom fi mai buni", a adăugat Dalibor Cutura.

Cel mai bun marcator al HCM-ului a fost Javier Humet, cu șapte goluri. Ceilalți marcatori ai Constanței sunt: Șomlea (1), Stavrositu (1), Rakcevic (2), Buricea (2), Cristescu (3), Toma (5), Cutura (6).

Până la plecarea în Norvegia, HCM va disputa pe 27 noiembrie, în deplasare, meciul cu AHC Dunărea Călărași, din Cupa României. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

eva
24 noiembrie 2014
munca la domiciliu

Locuri de munca absolut serioase! Tot mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! Oferim pe loc contract legal! Primele castiguri au fost acordate! Avem dovada platii! NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati comod, 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Daca doriti detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email:[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5731 secunde