Liga Națională de handbal masculin

HC Dobrogea Sud, un nou pas greșit. Doar egal cu Timișoara

219

Articole recomandate

Ieri, la Sala Sporturilor din Constanța, a avut loc partida dintre echipele HC Dobrogea Sud și Politehnica Timișoara, contând pentru etapa a lll-a a Ligii Naționale de handbal masculin. La capătul unui meci de un bun nivel tehnic și spectacular, tabela a consemnat egalitate, scor 20-20 (10-12).

Constănțenii pregătiți de francezul Christian Gaudin au avut un debut de meci foarte bun, iar la jumătatea reprizei, tabela arăta 7-5 în favoarea acestora. Din păcate, HCDS a intrat într-un impas în fața porții, cu numeroase ratări. Constănțenii au marcat golul cu numărul opt abia în minutul 26, iar scorul devenea 11-8 pentru Poli Timișoara. Până la pauză, s-a mers cap la cap, cu bănățenii în avantaj permanent pe tabelă, primă parte încheiată cu 10-12.

În actul secund, s-a respectat partitura primei părți, un joc echilibrat cu numeroase ratări de ambele părți. Scor final, 20-20, iar HC Dobrogea Sud rămâne fără victorie pe teren propriu, în acest început de sezon, după înfrângerea din prima etapă cu CSU Suceava, 23-29.

Pentru HC Dobrogea Sud Constanța, au marcat: Stevan Vujovic (7), Nikola Crnoglavac (5), George Buricea (3), Dalibor Cutura (2), Zoran Nikolic (1), Ionuț Nistor (1) și Nemanja Mladenovic (1).

Etapa viitoare, programată duminică, 24 septembrie, dobrogenii se vor deplasa pe terenul celor de la Politehnica Iași, echipă nou promovată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1952 secunde