GALERIE FOTO / SIMONA HALEP A PIERDUT DRAMATIC FINALA DE LA ROLAND GARROS ȘI TITLUL DE CAMPIOANĂ

1779
GALERIE FOTO / SIMONA HALEP A PIERDUT DRAMATIC FINALA DE LA ROLAND GARROS ȘI TITLUL DE CAMPIOANĂ - prc42695384-1497101442.jpg

Articole recomandate

Jelena Ostapenko este noua campioană de la Roland Garros! Simona Halep a pierdut dramatic finala de la Roland Garros, după un meci de o intensitate incredibilă, în care românca a fost foarte aproape de victorie, însă nu a putut să reziste loviturilor extrem de puternice trimise de Ostapenko.









































3-6, Break, Set, Meci Ostapenko: Letona returnează incredibil și câștigă ultimul game al partidei. 

3-5, Game Ostapenko: Simona nu reușește să reziste intensității loviturilor dictate de adversara sa, care își face serviciul și se apropie de victorie


3-4, Break Ostapenko: Letona câștigă pe serviciul Simonei după ce a a beneficiat de o lovitură extrem de norocoasă, mingea ricoșând incredibil din banda fileului

3-3, Game Ostapenko: Jelena revine din nou și egalează la 3, asemenea setului secund. Letona a reușit trei backhand-uri incredibile, la care Simona nu a găsit răspuns


3-2, Break Ostapenko: Letona recuperează imediat și își ia serviciul înapoi. Ea a reușit o serie de lovituri incredibile, care au destabilizat-o pe jucătoarea noastră


3-1, Break Halep: Românca a jucat inteligent în acest game, ajungând rapid la 40-0. Ostapenko a salvat doar o minge de break, însă a greșit la următoarea, trimițând o minge mult afară.


2-1, Game Halep: Românca luptă exemplar și își face serviciul la 15. Ea a lovit mult mai agresiv în acest game, obligând-o pe letonă să comită mai multe erori. 


1-1, Game Ostapenko: Letona își face și ea serviciul, la 15, după încă un game în care jocul său a fost la înălțime, Simona nereușind să preia inițiativa


1-0, Game Halep! Românca începe bine setul decisiv, câștigându-și serviciul după ce a revenit de la 15-40. Cea de-a doua minge de break a fost salvată în stil de mare campioană de Simona, care a reușit un pasing incredibil


A început setul decisiv. Simona servește prima 


6-4, Set Ostapenko: Letona trimite meciul în decisiv! A servit extrem de puternic și a câștigat game-ul la 15. Va fi set decisiv.


5-4, Break Ostapenko: Letona revine în avantaj după un game fulger, câștigând la zero pe serviciul Simonei. 


4-4, Break Halep: Simona câștigă, în sfârșit, pe serviciul Jelenei Ostapenko și egalează situația în setul secund. Spre deosebire de precedentele game-uri, letona a greșit mai mult și i-a permis româncei să-și ia break-ul înapoi


4-3, Break Ostapenko: Letona revine incredibil de la 0-3, reușește încă un game excelent pe serviciul Simonei și trece în avantaj. În aceste momente, jocul Jelenei Ostapenko este la un nivel extraordinar


3-3, Game Ostapenko: Simona irosește alte două mingi de break, iar letona egalează la 3,  lovind agresiv.


3-2, Break Ostapenko: Jelena a profitat de câteva mingi scurte trimise de Simona și a câștigat game-ul la 30


3-1, Game Ostapenko: Letona supraviețuiește unui game infernal, în care Simona a beneficiat de trei mingi de break, salvate însă incredibil de Ostapenko, care a revenit la jocul extrem de agresiv arătat în startul meciului 


3-0, Game Simona Halep: Simona se impune la capătul unui game extrem de disputat, în care Ostapenko revenise după ce Halep a condus cu 40-0. Letona a comis mai multe erori neforțate care au ajutat-o pe Simona să câștige game-ul și să-și procure un avantaj liniștitor pentru setul secund.


2-0, Break Simona Halep: Simona reușește break-ul, după un game extrem de încins. Simona a avut nevoie de 3 mingi de break pentru a câștiga și a reușit după o minge trimisă în afara terenului de Jelena


1-0, Game Simona Halep: Simona câștigă primul game al meciului, după ce a fost condusă cu 0-40.


A început setul doi. Simona Halep servește.


6-4, Set Simona Halep: Simona câștigă primul set.


5-4, Game Halep: După ce a fost condusă cu 0-30, Simona a revenit și a câștigat 3 puncte la rând. Ostapenko a egalat, dar după un schimb de mingi lung, spectaculos și extrem de tensionat, Halep a câștigat game-ul.


4-4, Game Ostapenko: După un game extrem de tensionat, în care Halep a avut șansa de traece în avantaj, Jelena a egalat scorul la game-uri. 


4-3, Game Simona Halep: Cu ceva emoții și ajutată de un serviciu mai bun, Simona trece în avantaj. 


3-3, Break Simona Halep: Simona reușește al doilea break, la 0


3-2, Break Ostapenko: Letona revine în avantaj. Jelena a făcut încă un break, la 15, după ce a atacat foarte mult pe loviturile Simonei, iar românca nu a avut replică. 


2-2, Game Ostapenko: Simona a pus presiune pe Jelena, dar letona continuă să lovească extrem de puternic și de agresiv.


2-1, Game Halep: Jucătoarea noastră joacă din ce în ce mai bine. Simona și-a câștigat pentru prima dată game-ul de serviciu, impunându-se fără probleme.


1-1, Break Halep: Simona revine imediat în joc. Halep a condus cu 40-0, dar Jelena a recuperat două puncte. Totuși, incomodată de o lovitură a româncei, letona a trimis mingea afară și Halep a egalat.


0-1, Break Ostapenko: Letona începe foarte agresiv meciul. Halep și-a pierdut serviciul la 0, după ce a servit slab. Jelena a lovit foarte puternic și a pus presiune pe Simona.


Începutul primului set îi aparține Simonei Halep.


În aceste momente, pe arena Philippe Chartier, din complexul de la Roland Garros a început finala dintre constănțeanca Simona Halep și letona Jelena Ostapenko, o finală cu miză dublă pentru reprezentanta noastră, primul său titlu de Grand Slam și fotoliul de lider al clasamentului WTA.


Câștigătoarea va primi Cupa Suzanne Lenglen și va fi recompensată cu 2,1 milioane de euro.


În timpul antrenamentului oficial, din tribune, un fan a încurajat-o pe Simona, strigând: "Toată România e cu tine". În acel moment, fanii români prezenți la antrenament au aplaudat la scenă deschisă și promit să facă o atmosferă minunată. 


Halep a lovit mingea foarte puternic tot antrenamentul, nu a forțat pe serviciu și a părut că se simte foarte bine din punct de vedere fizic.


Rămâneți pe Cuget Liber pentru a fi la curent cu desfășurarea partidei din capitala Franței.








 




























Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4722 secunde