Fotbaliștii juniori și-au aflat programul sezonului 2014/2015

207
Fotbaliștii juniori și-au aflat programul sezonului 2014/2015 - fotbalistii-1408558398.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul lunii august, va începe campionatul juniorilor C și D (faza județeană) sezonul 2014/2015, unde sunt înscrise câte 15 echipe în fiecare grupă, iar partidele se vor disputa în cuplaj. Anul acesta, la juniori C, participă cei născuți după 1 ianuarie 2000, iar la D, cei născuți după 1 ianuarie 2002. Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" are înscrise câte două echipe la fiecare grupă. La juniori C, vor participa FC Viitorul (născuți 2000), antrenată de Cristian Șchiopu, și FC Viitorul II (născuți 2001), pregătită de Aurelian Despa. La juniori D, sunt înscrise două echipe, FC Viitorul și FC Viitorul II, formate din jucători născuți în anul 2002. Ambele echipe sunt antrenate de Constantin Fălină. În etapa I de tur, care va începe pe data de 30 august, FC Viitorul o va întâlni pe CS Agigea, iar FC Viitorul II are programată o partidă cu Înfrățirea Cogealac. Tot în această etapă, FC Farul va juca cu CSO Ovidiu, iar ACSSF Farul 2010 cu Săgeata Năvodari. 


Programul la juniori E 
Tot pe 30 august, va începe și campionatul de juniori E, unde sunt înscrise 14 echipe. Sistemul de joc este ca și cel de campionat, fiecare cu fiecare, tur și retur. La competiție, sunt înscriși jucătorii născuți după 1 ianuarie 2004. Academia Hagi are înscrise trei echipe la juniori E, FC Viitorul și FC Viitorul II, ambele antrenate de Cosmin Constantin, și Academia Hagi (născuți 2005), pregătită de Florin Burcea. În prima etapă, FC Viitorul 2004 o va confrunta pe Olimpic Constanța, iar FC Viitorul II 2004 și Academia Hagi 2005 se vor înfrunta între ele. ACSSF Farul 2010 o va întâlni pe Callatis Mangalia, în aceiași etapă, iar FC Farul va juca cu ACS Performer. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3922 secunde