Florin Andone a fost ofertat de Galatasaray. Cordoba cere 7 milioane de euro

113
Florin Andone a fost ofertat de Galatasaray. Cordoba cere 7 milioane de euro - florinandone-1466854649.jpg

Articole recomandate

Dupa sezonul impresionant pe care l-a avut la Cordoba, atacantul Florin Andone este unul dintre cei mai doriti jucatori romani in actuala perioada de transferuri. Potrivit presei din Turcia, Galatasaray ar fi facut o oferta de 3 milioane de euro clubului din liga a doua spaniola la care evolueaza Florin Andone.

Presedintele si patronul clubului Cordoba, Carlos Gonzalez, a vorbit la postul de radio spaniol Cadena Cope despre ofertele pe care le are atacantul roman, dar si despre suma pe care o doreste pentru transferul lui Florin Andone.

"Da, ne vin oferte pentru Florin. Acum, de curand, am vorbit cu un presedinte de club despre transferul sau. Totusi, nu avem nevoie disperata de bani acum. Ne gandim ca Florin este foarte important pentru proiectul nostru si, daca vor sa-l ia, trebuie sa ne ofere o suma importanta. Stiu ca vrea sa creasca, sa progreseze, dar daca nu poate pleca, va ramane, va lupta pentru culorile astea, la fel ca toti ceilalti. Si anul trecut voia sa plece, a ramas si a facut bine, a avut un sezon excelent.


Florin este un jucator dificil de inlocuit. Si nu atat din ratiuni financiare, ci pentru ca un jucator de valoarea lui nu va veni in Segunda. De aceea, cine vrea sa-l ia, trebuie sa ne ofere o suma importanta. 6-7 milioane de euro? Mai aproape de a doua cifra decat de prima", a declarat Gonzalez, potrivit Hotnews.ro.

Contractul romanului cu formatia din Spania expira in 2018. Initial, Cordoba fixase o clauza de reziliere de 10 milioane de euro, dar suma a fost redusa ulterior la 7 milioane de euro. Florin Andone a mai fost ofertat in ultimele saptamani de echipe precum Betis, Celta, Espanyol, Malaga, Sevilla, Aston Villa, Fulham, Rubin Kazan si Spartak Moscova.

Cordoba nu a reusit promovarea in acest sezon, iar Andone a anuntat ca nu mai doreste sa joace inca un sezon in liga secunda.

In varsta de 23 de ani, atacantul roman a avut un sezon exceptional la Cordoba, unde a marcat 20 de goluri in 36 de partide si a terminat pe locul al doilea in clasamentul marcatorilor din Segunda Duvision. La Campionatul European din Franta, Florin Andone a bifat 89 de minute si a jucat in toate cele trei partide ale Romaniei. In total, are 9 selectii la nationala si un gol marcat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.388 secunde