Campionatele Naționale de bob - tineret

Fetele de la ACSSI Mamaia, de neoprit!

263
Fetele de la ACSSI Mamaia, de neoprit! - bob-1475250608.jpg

Articole de la același autor

După o vară incandescentă, marcată în special de organizarea impecabilă a Campionatului Mondial de bob și skeleton - starturi de la Mamaia, iată că practicanții sporturilor de iarnă continuă să se afle în lumina reflectoarelor. Și când te gândești că adevăratul sezon nici nu a început încă! 


Performanță excelentă a spor-tivelor de la Asociația CSSI Mamaia, cel mai tânăr (dar și cel mai ambițios) club sportiv din Constanța, care s-au clasat pe locul 3 la Campionatele Naționale de bob tineret, desfășurate, vineri, la Câmpulung Muscel. 


"Culegem acum roadele muncii din vară, când, cu sprijinul Consiliului Județean, am derulat proiectul «Iarna car și vara sanie!». Maria Constantin și Giorgiana Lupu sunt campioane la tineret și s-au clasat pe locul doi la senioare. Amândouă de la Clubul Farul. Campioana României la seniori, Andreea Grecu, și-a trecut în palmares titlul de vicecampioană mondială de starturi din Mamaia! Împreună cu Erika Halai, nu a lăsat nicio șansă celorlalte echipaje!", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Paul Neagu, antre-norul lotului național feminin de bob al României. 


Vineri după-amiază, s-au desfășurat și întrecerile Campionatului Național de piloți, proba individuală, terminate însă după închiderea ediției. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4557 secunde