Antrenorul emerit Mihail Făgărășan:

"Felicitări HCM-ului, dar clubul trebuie să fie interesat și de juniori"

4102
Sezonul de excepție reușit de HCM Constanța este salutat și de antrenorul emerit Mihail Făgărășan. Fostul tehnician al campioanei României le atrage, însă, atenția conducătorilor clubului ca, în strategia pentru anii viitori, să acorde mai multă importanță și segmentului juniori.

"Vreau să-i felicit pe cei de la HCM pentru evoluțiile foarte bune din acest an. Au păstrat titlul național la Constan-ța și, în premieră pentru handbalul mas-culin românesc, au depășit faza grupelor Ligii Campionilor. Pentru la anul, am înțeles că ambițiile sunt și mai mari, se vorbește despre calificarea în sferturile de finală ale LC. Îmi doresc mult să reușească acest lucru, dar, în calitate de antrenor emerit, le dau conducătorilor de club și un sfat: îndreptați-vă atenția și asupra juniorilor, nu neglijați propria pepinieră. Știu că va fi greu ca un sportiv care termină junioratul la CSS 1 să poate prinde lotul, dar, dacă nu le dăm o șansă, nu peste mult timp, nu vom mai avea niciun constănțean în echipă", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Mihail Făgărășan.
Omul care i-a adus pe litoral pe Toma, Stănescu și Nicolae vorbește din nou despre necesitatea existenței unei echipe secunde a Constanței. Aceasta figurează în documente - CSU Neptun -, însă, din lipsă de bani, nu participă în niciun campionat, ci doar se antrenează.
"Mă chinui de un an să țin activ nucleul de la Neptun. Sperăm ca, anul acesta, să revenim în competiții. Aici și-ar putea rula jucătorii HCM-ul, tot aici ar putea căpăta experiență și s-ar putea căli jucătorii care încă nu sunt la nivelul exigențelor de la HCM. De asemenea, s-ar putea crea un Centrul Regional Universitar, în care să-i atragem pe cei mai buni studenți-jucători. Dacă se va recurge tot la varianta transferurilor de jucători străini, pe bani mulți - aud că vor veni un sârb și un grec -, handbalul constănțean riscă să intre într-un con de umbră, de unde cu greu va mai ieși. Salut performanțele, dar nu neglijați elementul autohton. În fond, banii constănțenilor trebuie să se întoarcă și către sportivii constănțeni", a spus Făgărășan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3662 secunde