FC Viitorul U19 își află, astăzi, adversara din optimile Ligii Campionilor

241

Articole de la același autor

Echipa FC Viitorul U19 s-a calificat, miercuri seară, în optimile de finală ale Ligii Campionilor pentru tineret, după ce s-a impus clar, în fața danezilor de la FC Copenhaga, cu scorul de 4-2 (1-1). 


Golurile au fost reușite de Carlo Casap (min. 31, 83), Cristian Ene (min. 67) și Florinel Coman (min. 79), respectiv Carlo Holse (min. 34) și Jonas Wind (min. 90+1). 


După ce a reușit să marcheze contra lui Dinamo, în Liga l, Florinel Coman a jucat exemplar și în partida contra danezilor, reușind să marcheze un gol și să ofere două pase de gol, ambele pentru Carlo Casap. 


"Echipa de juniori a fost cu noi în pregătire, suntem la nivel european și ne dorim să facem performanță. Investiția noastră e în tineri, contăm foarte mult pe ei. Este o generație foarte bună, avem mulți jucători care sunt la lotul național și o să facă pasul la echipa mare de la anul. Au calitate atât la nivel uman, cât și fotbalistic. Cred că o parte dintre acești jucători vor ajunge și la echipa națională de seniori. 10-12 jucători vor ajunge la un nivel foarte mare. Sunt crescuți într-un spirit de învingători și de a face performanță, cu gândul să fie cei mai buni. Dacă mâine jucăm cu Barcelona sau cu Arsenal, trebuie să ne impunem, să facem fotbalul nostru, cu încredere și curaj. Orice echipă va fi în urma tragerii la sorți va avea viață grea cu noi, o să jucăm ofensiv. În fiecare zi, acești jucători capătă experiență. Noi prima oară îi învățăm să atace, apoi să se apere. Dar trebuie să ai echilibru în ambele faze, jocul fără minge este foarte important în fotbal. Proiectul nostru a fost creat în timp, nu lucrez de azi pe mâine, pentru a face lucruri mari. Acum am trecut la alt nivel, în următorii cinci ani ne vom ocupa de perfecționare", a declarat managerul Gheorghe Hagi. 


Iată formația aliniată de FC Viitorul U19 (antrenor Nicolae Roșca): Tordai, Căpușă, Băluță, Ghiță, Kilyen, Ciobanu, Dumitrescu, Casap, Mățan (min. 78, M. Ene), Coman (min. 87, Boboc), Cicâldău (min. 67, C. Ene). 


În urma acestui rezultat, FC Viitorul s-a calificat în optimile de finală ale UEFA Youth League, programate pe 21/22 februarie. Tragerea la sorți este programată astăzi. Venită de pe "ruta campioanelor", FC Viitorul va întâlni un adversar cu renume european, calificat de pe ruta Champions League: Paris Saint Germain, Dinamo Kiev, FC Barcelona, PSV Eindhoven, CSKA Moscova, Real Madrid, FC Porto sau FC Sevilla. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5025 secunde