FC Farul și-a stabilit obiectivul pentru Botoșani: să nu piardă!
Președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, a declarat, ieri, că i-a plăcut totul în partida de sâmbătă, cu Astra II Giurgiu, câștigată cu scorul de 2-1. Lică așteaptă același lucru de la jucători și în meciul de la Botoșani, programat duminică, 18 septembrie, de la ora 12.00.
"Venim după o victorie importantă, pe teren propriu, în care am practicat un fotbal foarte bun. Mi-a plăcut totul în acest meci. Jucătorii au respectat întocmai indicațiile lui Marian Pană, au fost conectați la importanța întâlnirii și au muncit foarte mult. Mi-au plăcut realizările individuale ale fotbaliștilor noștri, atitudinea lor. Cele trei puncte câștigate sâmbătă reprezintă un binemeritat balon de oxigen pentru noi toți, fiindcă ne găseam într-o situație delicată. Jucătorii și-au câștigat acum încrederea în forțele proprii și acest lucru este foarte important în perspectiva partidelor viitoare. Suntem obligați să demonstrăm că mai avem destule în spus și că putem obține în continuare rezultate foarte bune", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marcel Lică.
Președintele Farului a vorbit și despre următoarea misiune a alb-albaștrilor în campionat, adversara fotbaliștilor de pe litoral fiind FC Botoșani: "Ne așteaptă un meci foarte dificil. Echipa gazdă beneficiază de un public numeros la meciurile disputate pe propriul teren, așa încât vor pune presiune pe noi. Nu trebuie să pierdem la Botoșani. Avem nevoie de continuitate în rezultate, atât pentru a ne îmbunătăți situația din clasament, cât și pentru moralul jucătorilor. Pentru noi, ar fi bun și un punct, iar trei puncte ar fi extraordinare", a spus Lică.
Marian Pană, cu ochii pe Pătulea ca pe butelie
Antrenorul Farului, Marian Pană, a declarat, pentru "Cuget Liber", că atacantul Adrian Pătulea va evolua în partida de la Botoșani, programată duminică, 18 septembrie, de la ora 12.00, doar în anumite condiții: "Pătulea va juca doar dacă îmi arată că și-a revenit".
Fotbalistul a fost plecat la Londra înaintea partidei cu Astra II, de la Constanța, pentru a-și rezolva anumite probleme personale, intrând pe teren în ultimele momente ale întâlnirii de sâmbătă, în uralele puținilor suporteri prezenți în tribunele stadionului din strada Primăverii.
Marian NEDELEA
Comentează știrea
Domnule Nedelea, eu zic sa nu va mai bateti joc atat de echipa noastra de suflet prin titlurile pe care le puneti la stiri:|
Stimate cititor, am sa te rog sa nu mai adresezi injurii la adresa colegului nostru. Chiar nu isi bate joc de echipa, iar titlul reflecta esenta declaratiei presedintelui Lica, aceea ca Farul si-a propus sa se intoarca la Constanta cu cel putin un punct. Adica o remiza e buna, adica sa se intoarca neinvinsa. Q.E.D. Sunteti de acord acum? In ceea ce priveste injuria, sunt ferm convins ca nu va face cinste!
Nu ma refer strict la articolul acesta, da' dl Nedelea duce putin spre can-can cu titlurile si unele expresii ale sale. Si ar trebui s-o lase mai moale cu ironiile. Ok, intelegem ca dl Nedelea nu e farist (cum era dl Bocai) si articolele n-au cum sa mai fie la fel, dar macar sa se straduiasca sa faca ceva mai bun. Numai bine!
Domnule Andrei, Marian Nedelea nu scrie articole in ziarul Cuget Liber nici in calitate de farist, nici in calitate de stelist sau rapidist ci strict in calitate de redactor la departamentul Sport. Asa trebuie si asa e bine. el trebuie sa trateze evenimentele impartial si corect, fara implicatii sentimentale sau preferinte personale
Ne este dor de articolele semnate de dl Bocai,un ziarist adevarat.Marian Nedelea nu cred ca poate fi numit ziarist.Toate articolele sale au un aer superficial,de can-can foarte ieftin.Nu i s-ar putea gasi un alt post in redactia Cuget Liber?
Domnilor cititori, daca si titlul de astazi este unul de can-can, inseamna ca nu mai putem distinge negrul de alb. Este unul cat se poate de obiectiv, ce isi propune FC Farul in meciul de la Botosani. Atat si nimic mai mult. Faceti o comparatie cu ziarele de can-can, care isi atrag vizitele pe site prin titluri care nu au legatura cu articolul, si apoi va asteptam cu o noua opinie. Tineti aproape!
baieti, hai sa'l lasam in pace pe cel care scrie, poate e tanar, la inceput...daca e sa facem precizari, hai sa le facem civilizat. mai important este ceea ce face echipa sau informatia in sine, decat modul in care un ziarist pune cap la cap informatia ptr un articol...FORZA FARUL!
rechinashu are dreptate, rechinasu inteleptu. ideea e ce facem cu farul mai vine cineva in iarna la ekipa se anuntau investitori.