Campionatele Mondiale de bob și skeleton

Duminică, Ziua Z! Cu ochii pe concursul echipelor

183
Duminică, Ziua Z! Cu ochii pe concursul echipelor - bob-1487350706.jpg

Articole de la același autor

În acest week-end, pe pârtia de la Konigssee (Germania), se desfășoară întrecerile Campionatului Mondial de bob și skeleton rezervat seniorilor, competiție la startul căreia se vor alinia și echipaje românești.

Antrenorul lotului feminin de bob al României, prof. Paul Neagu, este de părere că fetele sale pot da lovitura duminică, zi în care va avea loc concursul pe echipe.

"Duminică este ziua cea mare, în care vom concura pe echipe. Noi avem un echipaj internațional: skeleton german, bob băieți, campionul mondial de bob doi de anul acesta și Maria Constantin. Sportivul de la skeleton este de origine română, care a devenit, în timp, unul dintre cei mai buni în skeletonul german actual. La vârsta de 13 ani, l-am luat la noi acasă. Vroia să facă sport de performanță și nu erau locuri în internatul sportiv. L-am dus la școală și am avut grijă de el din luna august până în decembrie. Atunci a reușit să aibă un loc în internat la sportivi. Iată că, după atâția ani, ne reîntâlnim în echipa internațională. Soarta are și părți bune. Să așteptăm rezultatul plini de încredere, cred că putem obține un loc în primele 6", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Paul Neagu.

Tehnicianul constănțean a mai spus că sora Mariei Constantin, Ana, este acum antrenoare la Winterberg.

"Ana a venit în Germania și își continuă activitatea alături de fiul meu, Andreas. Ca antrenor, Andreas a adus anul acesta Germaniei un titlu de campion mondial de juniori la bob 4", a explicat tehnicianul constănțean.

v v v

La Mondialele de la Konigssee, vineri, au avut loc întrecerile probei de bob dublu feminin, în care au concurat și fetele de la CSSI Mamaia/CSO Sinaia, sesiunea terminându-se însă după închiderea ediției. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016
Stire din Sport : Fetele de la ACSSI Mamaia, de neoprit!
Pagina a fost generata in 0.3199 secunde