DOLIU ÎN LUMEA GIMNASTICII ROMÂNEȘTI. A murit una dintre cele mai cunoscute antrenoare

1741
DOLIU ÎN LUMEA GIMNASTICII ROMÂNEȘTI. A murit una dintre cele mai cunoscute antrenoare - deces141994424614353346101436510-1484215958.jpg

Articole recomandate

Fosta mare antrenoare Leana Sima s-a stins din viață, la Ploiești, oraș care i-a oferit titul de "cetățean de onoare" în anul 1997.Trupul acesteia va fi depus la Capela Constantin și Elena din Ploiești, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, a declarat strănepoata acesteia, Andra Mihalaleche.


Leana Sima s-a născut pe 10 aprilie 1937 și avea să marcheze destinul gimnasticii ploieștene. Practic, de numele antrenoarei Leana Sima se leagă istoria clubului Petrolul, aceasta fiind coordonatoarea secției încă de la un an de la înființarea grupării ploieștene, în 1959, retrăgându-se din activitatea de sportivă cu un an înainte, scrie Ziarul Prahova.

Timp de 46 de ani, aceasta a pregătit cu succes în sala clubului generații de gimnaste care și-au adăugat numele pe lista medaliatelor la cele mai importante competiții din lume. Printre elevele sale cele mai de seama se numără fostele gimnaste: Elisabeta Turcu, medaliată cu aur la sărituri la Mondialele de la Moscova, din 1969, și prezența în echipa României la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, Mariana Constantin, componentă a formației tricolore care și-a adjudecat medaliile de argint la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), Celestina Popa, medaliată cu argint olimpic în concursul pe echipe din 1988, de la Seul, Gabriela Gheorghe, precum și, mai nou, Corina Ungureanu, dublă campioană mondială cu echipa României (1997 – Lausanne și 1999 – Tianjin) și campioană europeană la sol și cu formația tricoloră, în 1998 (Sankt Peterburg).

De asemenea, Leana Sima a colaborat cu Octavian Bellu atât la clubul petrolist, cât și la echipa națională a României, scrie site-ul stirilekanad.ro



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Ianuarie 2017
Stire din Cultură-Educație : In Memoriam Gheorghe Parnica
Pagina a fost generata in 0.4162 secunde