Doi handbaliști din Constanța, convocați la lotul național de juniori

202
1
Doi handbaliști din Constanța, convocați la lotul național de juniori - doi-1499703003.jpg

Articole de la același autor

Federația Română de Handbal va organiza, în perioada 21-23 iulie, la Călărași, prima ediție a Trofeului Carpați la juniori, masculin. Tricolorii vor întâlni naționalele Australiei, Bahrainului și Spaniei.

Tricolorii vor fi pregătiți de profesorii Narcis Cîtu și Daniel Apostu, cei doi tehnicieni care fac echipă și la Centrul Național de Excelență de la Sighișioara. În lotul de 18 convocat pentru această acțiune, se află și doi jucători legitimați la Constanța: extrema stângă Andrei Alexandru (HC Dobrogea Sud) și pivotul Daniel Susanu (HC Farul).

"Momentan, trebuie să conștientizăm că la nivelul băieților ne aflăm departe de elita mondială, dar acum punem cărămida pentru următoarele cicluri olimpice. Ne vom bate cu cei mai buni, nu trebuie să ne temem de înfrângeri, scopul este să progresăm, nu să ne complacem în mediocritate. Obiectivul handbalului masculin este calificarea la Jocurile Olimpice din 2020 și 2024, deci vom investi în această generație", a declarat președintele FRH, Alexandru Dedu.

Comentează știrea

sever
11 iulie 2017
...............

bai boilor handicapati ,este posibil sa nu "tragati' o linie despre simona halep? handicapati nu wsunt copiii aceia. voi sunteti cretini cu diploma

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5181 secunde