DE NEOPRIT! Roger Federer a câștigat pentru a cincea oară turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells

101
DE NEOPRIT! Roger Federer a câștigat pentru a cincea oară turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells - 14731937804ff49e3f-1489998514.jpg

Articole recomandate

Tenismanul elvețian Roger Federer a câștigat, pentru a cincea oară în cariera sa, turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (Statele Unite), în finala căruia l-a învins în două seturi, 6-4, 7-5, pe compatriotul său Stan Wawrinka, numărul 3 mondial, duminică, în fața a 17.382 de spectatori.


Federer, deja învingător în 2004, 2005, 2006 și 2012, se alătură astfel sârbului Novak Djokovic, singurul cvintuplu câștigător al competiției californiene, una dintre cele mai importante din circuitul masculin.

Deși s-a aflat pe partea de tablou cea mai dificilă de la Indian Wells, fostul număr unu mondial nu a pierdut nici măcar un sigur set, în drumul către cel de-al 90-lea titlu ATP din cariera sa.

La două luni după ce a cucerit cel de-al 18-lea său titlu de Mare Șlem, la Openul Australiei, Federer a confirmat revenirea la cel mai înalt nivel al său, după un sezon 2016 scurtat de o accidentare la genunchi, reușind să urce pe locul 6 în ierarhia mondială grație acestui nou succes.

În finala de duminică, "FedEx" a avut nevoie de o oră și 20 de minute pentru a trece de Wawrinka, care a făcut break la începutul setului al doilea, însă nu a reușit să-și păstreze avantajul.

Aceasta a fost a 20-a victorie înregistrată de Roger Federer în 23 de meciuri disputate până în prezent împotriva lui Stanislas Wawrinka.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9391 secunde