Profesorul Paul Neagu, strigătul durerii

"Dărâmați stadionul, să facem un mall, un bordel și un magazin de droguri sănătoase!"

28920
11

Articole de la același autor

Revenit la Constanța din lumea largă, după un sezon competițional de iarnă disputat pe arene sportive de cinci stele (în Germania, SUA, Austria, Elveția, Canada sau Coreea de Sud), antrenorul lotului național feminin de bob al României, Paul Neagu, s-a arătat siderat de starea jalnică în care arată baza sportivă "Farul" din strada Primăverii. 




"Am organizat o sesiune de testare la stadion, în vederea cooptării de noi sportive în lot. Am rămas îngrozit de ceea ce am găsit la stadion. Nu mi-a venit să cred. Este sălbăticie mare! Nu sunt toalete, vestiare. În schimb, la tot pasul poți găsi șoareci, pisici, câini, căpușe. Am citit în Cuget Liber că ora exactă în sportul românesc se dă de la Constanța. Asta însă numai datorită angajării în sport a unor oameni care vor ceva de la sport, un Hagi, o Simona Halep. Dar ce fac ceilalți 300.000 de locuitori? Ce face primăria?", a declarat profesorul Paul Neagu. 






După ce i-am explicat pe scurt situația bazei sportive, în special din punct de vedere juridic, tehnicianul constănțean, în cel mai pur stil românesc de a face haz de necaz, a răbufnit: "Atunci să-l demoleze, iar în loc de stadion ar fi bine să se facă un centru comercial cu mall, cu jocuri automate, cu cazinou, cu baruri de noapte, cu un bordel, cu un magazin de droguri sănătoase. De mâine, mă antrenez la înot, în bazinul hotelului Park din Mamaia. Bingooo!". 




Din punctul meu de vedere, soluția la stadionul "Farul" (sau ceea ce a mai rămas din el) este buldozerul! Administrația centrală, în parteneriat cu cea locală, ar putea investi la Constanța. Teren există, de echipe și specialiști nu ducem lipsă, doar ceva dorință ar mai trebui. 


Până una alta, avem ruine, bălării și șobolani! 


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Crazy,Margo,Marco Polo,Etiquette
28 mai 2017
In Constanta inca se FUMEAZA in spatiu inchis

Politia Locala ii protejeaza pe smekeri. In timp ce batranii cu zarzavat sunt haituiti in piete altii incalca legi si fac profit de milioane. Verificati, ospatarul iti da pahar in care sa scrumezi fara nici o jena

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.5059 secunde