Dana Sofronie se implică în proiectul "Relansarea gimnasticii românești"

De săptămâna trecută, câteva zeci de fetițe din sud-estul țării învață tainele gimnasticii, în cadrul proiectului "Relansarea

gimnasticii românești".

De pe 21 iulie și până pe 3 august, la Constanța sunt aproximativ 70 de fetițe, cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani, iar dintre acestea, 30 vor beneficia de bursele oferite în cadrul proiectului de relansare a gimnasticii, un sport apreciat în țara noastră, care a dus România pe culmile succesului la concursuri internaționale. Au fost competiții unde gimnastele românce au scris istorie și au dat dovadă de pasiune și dăruință. Asta s-a întâmplat nu demult, dar au trecut câțiva ani buni în care gimnastica și-a pierdut din strălucire și a suferit un declin.

La Constanța, s-a înființat unul dintre primele centre unde se implementează proiectul național de promovare. Trei specialiști au dorința de a repoziționa gimnastica în topurile preferințelor copiilor și a părinților: Cătălin Meran, responsabilul regional al proiectului, Mirela Szemerjai și Dana Sofronie, fostă campioană olimpică.

v v v

Pe Dana Sofronie o putem numi de acum antrenoare de gimnastică. De câțiva ani a revenit la vechea pasiune, începând ca și coregrafă, iar după terminarea examenelor de master și cele de titularizare, Dana a intrat în sală cu "titlul" de antrenoare.

"Când mi s-a oferit să fac parte din acest proiect, am fost foarte onorată, având în vedere că este înființat de doamna Mariana Bitang și domnul Octavian Belu și toată lumea știe ce antrenori sunt. Ne dorim să fim cel mai bun centru din țară", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dana Sofronie.

Atunci când le privește pe micuțele gimnaste, Dana își amintește de momentele în care a călcat pentru prima dată în sală, se gândește la cum era ea când se antrena și participa la concursuri. Își amintește cu drag, dar și regret de anii petrecuți în sala de antrenament.

"Mă regăsesc în câteva fetițe de aici. Eu eram un copil cuminte. Cred că antrenorii nu au avut probleme cu mine. Mai am momente când îmi este dor să concurez, dar m-am conformat situației. Regret și acum că am renunțat la o vârstă mică, dar nu trebuie să privesc înapoi", spune Dana atunci când se uită către micuțele care continuă pregătirea pe saltea.

Privind la anii de adolescență, Dana își amintește de perioada de după retragere, când viața i s-a schimbat la 180 de grade.

"Mi-a fost greu, în primul rând să mă adaptez la viața cotidiană. Eram obișnuită cu antrenamente, masă, cămin și am venit într-o lume unde aveam prea mult timp liber și nu știam ce se întâmplă. Trebuia să o iau de la început, practic de la 0. Prietene nu aveam aici, la liceu era ciudat. M-am simțit foarte singură atunci, dar încet-încet m-am adaptat și a fost bine. Acum când mă gândesc mă mai amuz. Cu colegii de liceu mai păstrez și în ziua de astăzi legătura".

În prezent, simte că are ceva de spus în postura de antrenoare și dorește să poată pregăti mai multe campioane naționale, internaționale și olimpice. Din septembrie, ea va deveni o "mămică" pentru cele 30 de fetițe care vor intra în cantonament. Dana deține un atu important, și anume… răbdarea. Îi place să lucreze cu cele mici și asta se vede cu ochiul liber în timpul antrenamentului.

"Eu mai am o grupă de începători, însă acum avem vacanță. Vom începe tot din toamnă. Sunt copii buni, frumoși și talentați. Îmi doresc să ajung cu ei măcar la un prim concurs", a mai adăugat Dana.

Dar planurile ei de viitor continuă și în alt domeniu, cel al artei. Vrea să se înscrie la Facultatea de Arte, la secțiunea de artă plastică, însă are nevoie de un an în care dorește să se mediteze la pictură, pentru a avea o bază. Nu va renunța nici la gimnastică, chiar dacă cele două pasiuni nu au nimic în comun, va încerca să le îmbine.

v v v

Atunci când ești crescut într-un anumit mediu, cu un program definit, făcând activitățile care îți plac, este greu să te desprinzi la maturitate și să vrei să mergi pe un alt drum. Îți va fi mereu dor de ce a fost și ce ai simțit în momentele de glorie, când milioane de oameni te-au apreciat și ți-au recunoscut calitățile. Să pășești într-o sală de antrenament, de la o vârstă fragedă și să renunți la multe alte plăceri ale copilăriei, să faci sacrificii, toate acestea te formează ca și om, dar mai ales fac din tine un sportiv de performanță. Sportivul de performanță va avea mereu alte priorități în viață. Priorități pe care mulți nu le înțeleg și le resping.