Divizia A1 la volei masculin

CVM Tomis se pregătește de turneul final cu SCM U Craiova

178
CVM Tomis se pregătește de turneul final cu SCM U Craiova - voleibaieti1-1364573076.jpg
După ce a învins în semifinale cu 3-0 la general pe Știința Explorări Baia Mare, vicecampioana României CVM Tomis Constanța se pre-gătește să susțină turneul final al Diviziei A1 la volei masculin cu SCM U Craiova.

La fel ca în semifinale, se va juca în sistemul de "cel mai bun din cinci meciuri", turneul fiind programat astfel: luni și marți, 8, respectiv 9 aprilie, la Constanța; luni și marți, 15, respectiv 16 aprilie, la Craiova; duminică, 21 aprilie, la Constanța (ultimele două meciuri se vor juca doar dacă va fi necesar).

"Este o finală a campionatului național cu două echipe care au ajuns la un nivel înalt de performanță, relativ apropiate ca valoare. Rezultatul jocului stă sub semnul echilibrului. SCM U Craiova este o echipă care a făcut dovada unei bune pregătiri, o echipă care știe să pregătească jocurile și în special cele cu echipele mai mari. Dovadă sunt meciurile cu Zalăul, pe care le-a câștigat cu 3-0. Așadar, nu va fi o finală ușoară, nu este una dinainte câștigată. Sunt încă cinci meciuri pe care, teoretic, avem șansa să le disputăm", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv CVM Tomis, Serhan Cadâr.

Jucătorii antrenați de Martin Stoev au arătat o formă remarcabilă în acest sezon, cedând doar două meciuri pe parcursul campionatului, ambele în deplasare, 2-3 cu CSM Agronomia și 1-3 cu Unirea Dej. În meciurile directe cu SCM U Craiova, "tomitanii" s-au impus pe teren propriu cu 3-2 și în deplasare cu 3-0.

Urmează Cupa României

Pentru constănțeni, încheierea campionatului nu va însemna și încheierea activității în această lună. Gruparea de pe litoral mai are de jucat și în Cupa României, în perioada 26-28 aprilie.

"Echipa va avea aceeași pregătire, care continuă în aceiași parametri ca și până acum, pentru că după terminarea campionatului, mai avem încă două meciuri care reprezintă finala Cupei României. În consecință, trebuie să fim pregătiți să putem duce toate cele șapte meciuri", ne-a mai spus Serhan Cadâr.

În final four-ul Cupei României mai sunt calificate Unirea Dej, Dinamo București și Remat Zalău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4198 secunde