Cele mai bune gimnaste ale anului provin de la CS Farul Constanța

293
Cele mai bune gimnaste ale anului provin de la  CS Farul Constanța - celemaibune-1482423410.jpg

Articole de la același autor

Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu (ambii gimnastică artistică) și Corina Constantin (gimnastică aerobică) au fost aleși de către Federația Română de Gimnastică drept cei mai buni sportivi ai anului 2016.


Sportiva de la CS Farul Constanța Cătălina Ponor revine în fruntea gimnasticii românești după 12 ani, ea mai fiind în această onorantă postură în anii 2003, 2004 și 2005. Cătălina a reușit în acest an să câștige două medalii de bronz la Campionatele Europene, la bârnă și sol.


Tot de la CS Farul Constanța, Corina Constantin se află la cea de-a treia asemenea distincție, după ce a mai fost declarată cea mai valoroasă la secțiunea gimnastică aerobică, în 2013 și 2014. 


Anul acesta, Corina a devenit campioană mondială la individual.


În topul celor mai bune sportive ale anului și-a croit drum și marea speranță a gimnasticii artistice constănțene Maria Holbură (16 ani), tot de la CS Farul Constanța, situată pe locul 7.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5057 secunde