Care sunt surprizele Naționalelor de volei pe plajă de la Mamaia

571

Articole de la același autor

Astăzi, este a doua zi din cadrul Campionatului Național de beach-volley 2014, desfășurat pe plaja Luv din stațiunea Mamaia.

Dacă te plimbai, ieri dimineață, pe faleza din stațiunea Mamaia și auzeai: "7 la 1 pentru Reșița", sigur rămâneai nedumerit de ce pe litoral este menționat numele unui oraș din vestul țării. Aproape de piațeta Cazino, pe nisipul fierbinte, au fost amenajate două terenuri cu fileu pentru partidele de volei ce se vor disputa trei zile la rând, în Mamaia.

De la ora 9.00, muzica a fost mixată cu fluierul ce anunța începutul și sfârșitul reprizelor. Ca totul să se desfășoare în condiții favorabile sportivilor, volumul basului scade în timpul jocului. Jucătorii au la dispoziție două terenuri: unul mai mic, unde își fac încălzirea, înainte de a intra în cel de-al doilea, unde se desfășoară partidele.

În prima zi de turneu, vremea a fost favorabilă, soarele se mai ascundea în nori pentru a oferi voleibaliștilor puțină umbră, iar vântul adia lin și îndepărta picăturile de sudoare de pe frunțile jucătorilor.

Încet-încet, spectatorii vin de pe plajă și se așează în tribunele amplasate lângă teren, ori la umbră, la o terasă. Cei care se plimbă pe faleză urcă pe bordură și se opresc să privească jocul preț de câteva minute bune. Odată ce te oprești, din pură curiozitate, cu greu poți să pleci. Competițiile de volei pe plajă nu sunt des întâlnite pe litoralul românesc, iar odată ce ești spectator la un singur meci, vrei să afli cine pe cine învinge și trece mai departe.

Susținere din străinătate

La startul competiției, s-au aliniat 44 de voleibaliști din toată țara, care vor forma echipe de câte doi. Asta înseamnă că, la ediția a doua a Campionatului de volei pe plajă din vara aceasta, au venit cu șase echipe mai mult decât în anul anterior. Sportivii sunt veniți atât de pe litoralul Mării Negre, cât și din Oradea, Arad, Cluj, Reșița și Galați. Printre cei mai buni jucători de volei din România, prezenți zilele acestea pe plaja din Mamaia, se numără Marius Drăghici, Ștefan Romanescu, Alexandru Dincă, Ciprian Matei, Cristian Barta, cei doi din urmă fiind în lotul național.

"Nu ne așteptam la numărul echipelor înscrise, este un plus față de anul trecut. Referitor la organizare, totul este impecabil, sâmbătă, după finală, vom acea și un concert, meciurile sunt transmise live pe Dolce Sport. Aceasta e a doua ediție, iar la anul sperăm să avem și participare inter-națională. Anul trecut, noi am pornit la drum cu gândul ca, peste șapte ani, să organizăm un turneu cu minimum 20.000 de spectatori. Acest turneu este susținut și de voleibaliști români de talie internațională, precum Daniel Găvan și Marian Pascariuc, ambii aflați în Austria, și Bogdan Olteanu, cel mai titrat jucător de beach-volley din România", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cristian Brînză, director de competiție.

v v v

Câștigătorii turneului vor primi premii în bani în valoare de 2.000 de euro și materiale promoționale, în valoare de 1.500 de euro. În fiecare zi, în pauzele meciurilor, vor avea loc concursuri pentru spectatori. Surprizele sunt nenumărate, iar oamenii care vor dori să participe vor fi răsplătiți cu premii în valoare de 2.500 de euro.

Sâmbătă, Mihai Morar va fi cel care se va ocupa de atmosferă, dar și de comentarea meciurilor, iar seara, de la ora 19, Skizzo Skillz va intra în terenul de volei, însă nu pentru a da mingea peste fileu, ci pentru a susține un concert demn de finala unui campionat național.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3819 secunde