"Farul nu-i al meu, ci al constănțenilor!"

Bosînceanu se retrage de la FC Farul dacă echipa nu primește sprijin din partea autorităților

1541
Bosînceanu se retrage de la FC Farul dacă echipa nu primește sprijin din partea autorităților - 75b2b235a1a34fba3f4e6e64adf8532c.jpg
- Domnule Gheorghe Bosînceanu, se încheie campionatul și, indiferent de rezultatul Farului, v-ați manifestat intenția de a vă limita implicarea financiară la echipă.
- Exact. Poziția mea a fost întotdeauna aceeași: clubul aparține constănțenilor. De aceea, am și păstrat această formă de organizare, de asociație sportivă nonprofit, în care clubul aparține celor care plătesc cotizație. Eu unul mi-am asumat și responsabilitatea investițiilor în baza sportivă, dar a venit timpul să punem umărul cu toții, nu doar eu singur. Dacă instituțiile care aparțin Constanței nu sunt dispuse să ajute Farul, eu îmi retrag finanțarea, așa cum am anunțat la ultima adunare generală.
- La care instituții vă referiți?
- Mă refer la autoritățile publice locale și la agenții economici din Constanța. Primele au fost alese sau numite pentru a reprezenta interesele constănțenilor, ceilalți își desfășoară afacerile în Constanța și poate ar trebui să simtă o datorie civică față de locuitorii din municipiu și județ, printre care se află și aceia care iubesc și susțin echipa Farul.
Știu că este o perioadă dificilă, dar o solidaritate a instituțiilor constănțene în jurul echipei de fotbal ar genera și mijloace pentru creșterea bugetului.
În acest moment, există un număr restrâns de membri cotizanți - circa 50 -, când ar putea să fie 5.000 - 10.000. Eu am creat premizele și am fixat cotizația la suma de 100 euro pentru persoanele fizice și 3.000 euro pentru persoanele juridice, pe an, astfel încât oricine iubește echipa Farul să poată contribui. Din partea mea a existat toată deschiderea și, așa cum pot eu, așa ar trebui să facă și instituțiile publice ale județului și municipiului. Dacă s-ar implica în organizare și ar atrage constănțenii la Farul, restul bugetului ar putea fi completat prin publicitate și sponsorizări.
- Credeți că mesajul dumneavoastră a ajuns la autorități și agenții economici?
- Autoritățile și oamenii de afaceri din Constanța nu sunt izolați și nu poate să le fi scăpat declarația mea de intenție. Mai mult, am trimis invitații oficiale pentru conducătorii instituțiilor publice - președintele Consiliului Județean și vicepre-ședinți, primarul municipiului și viceprimari, prefectul și subprefecți, precum și conducătorilor unor companii de prestigiu din Constanța, pentru a participa la Adunarea Generală a membrilor fondatori ai echipei Farul. Mâine, în cadrul acestei ședințe, vom analiza soluțiile identificate cu privire la susținerea financiară a echipei, prin mobilizarea autorităților locale și mediului de afaceri constănțean.
- Ce se întâmplă dacă cei pe care i-ați invitat, cei numiți de dumneavoastră, nu se arată dispuși să investească efor-turi și bani în echipa de fotbal a constănțenilor?
- Până acum, mi-am asumat toată această sarcină, dar acum nu mai pot. Am făcut și investiții de circa trei milioane de euro în baza sportivă, plus că și întreținerea costă bani. Numai să vopsești gardul și să văruiești clădirile din baza sportivă înseamnă mulți bani și multă muncă. Am investit și în sistemul de supraveghere audio și video, fără de care meciurile Naționalei de fotbal nu s-ar fi putut desfășura la Constanța.
Cu toate eforturile pe care le-am făcut și încă le fac, trebuie să se înțeleagă că pretențiile sunt din ce în ce mai mari în fotbal, bugetele cresc și, pentru a avea un club solid, trebuie să ne implicăm cu toții.
Am spus că asigur pentru o perioadă finanțarea Farului, dar nu l-am transformat în societatea mea privată. Am de gând să fac toate demersurile pentru a păstra în Constanța controlul asupra clubului. Dar, dacă pe ei, pe constănțenii pe care îi considerăm cu toții stâlpi ai comunității nu îi interesează soarta Farului, și eu îmi voi retrage sprijinul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Iunie 2009
Stire din Sport : A fi sau a nu fi în Liga 1
Pagina a fost generata in 0.323 secunde