Constănțeni pe pârtia de la Innsbruck-Igls

Bobul pilotat de Andreea Grecu, la câteva sutimi de Top 10

413
Bobul pilotat de Andreea Grecu, la câteva sutimi de Top 10 - bob-1486401254.jpg

Articole de la același autor

La peste 1.000 de kilometri distanță de o Românie dezlănțuită împotriva corupției și a minciunii, în Alpii austrieci, lumea s-a strâns la rândul său, dar nu pentru a protesta, ci pentru a se bucura în voie de o super-competiție dedicată sporturilor de iarnă, la startul căreia și Constanța a avut reprezentanți.

Cei mai buni practicanți ai sporturilor albe din lume și-au dat întâlnire, zilele trecute, pe pârtia de la Innsbruck-Igls (Austria), gazda Cupei Mondiale de bob și skeleton.

Lotul național feminin de bob al României, coordonat de profesorul Paul Neagu, a fost prezent la elitista competiție și, chiar dacă nu a prins poziții în Top 10, a lăsat o frumoasă impresie.

Echipajul format din Andreea Grecu (pilot) și Erika Halai s-a clasat pe locul 13 (timp - 1:47.70), la doar câteva sutimi de plutonul primilor 10, iar cel de-al doilea bob tricolor, avându-le la bord pe Maria Constantin (pilot) și Olivia Vild, a încheiat reuniunea pe locul 20 (timp - 1:48.41).

Să precizăm faptul că, în partea superioară a ierarhiei, legea au făcut-o puternicele echipaje ale Statelor Unite ale Americii și Cana-dei, pilotate de multiple campioane mondiale și olimpice.

România a aliniat la start și două echipaje în proba masculină de bob 4, fără ca rezultatele să fie însă unele deosebite. În formula Dorin Grigore (pilot)/Adrian Radu/Constantin Dobre/Cezar Crăciun, România a prins "viteză" doar de locul 26, iar fetele profesorului Neagu - Maria Constantin (pilot)/Olivia Vild/Erika Halai/Andreea Grecu - au ocupat poziția 31.

v v v

"A fost un concurs foarte puternic, cu multe echipaje de valoare de peste Atlantic. Nu avem acum timp de analize, ne continuăm pregătirea în ritm accelerat în vederea participării la Campionatele Mondiale", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Paul Neagu.

Așadar, o nouă provocare pentru Andreea Grecu și colegele sale de la CSSI Mamaia/CSO Sinaia - Campionatele Mondiale de seniori, care vor avea loc, începând cu data de 17 februarie, în Germania, la Konigssee. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5107 secunde