Baschetul constănțean, redat elevilor. ONSS-ul își recapătă strălucirea

1080

Articole de la același autor

Asociația Județeană de Baschet Constanța, în parteneriat cu ISJ Constanța și DJST Constanța, a reușit să dea o nouă față mișcării baschetbalistice din oraș, la nivel gimnazial și liceal, după o lungă perioadă petrecută în obscuritate. 


Președintele Asociației Județene de Baschet Constanța, Andrei Talpeș, inspectorul ISJ Constanța, Dragoș Ciucan, și directorul DJST Constanța, Mariana Solomon, s-au aliat în acest sens, având ca țel comun promovarea sportului de masă în rândul tinerilor, în acest caz prin practicarea jocului sub panou. 


Meciurile vor avea loc în perioada 22-26 februarie, în Complexul Sportiv "Tomis" din strada Flămânda, acolo unde se vor întrece toate cele 15 licee înscrise în concurs. Partidele din competiția gimnazială vor avea loc în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 29.


"Este o competiție specială pentru mine. De aceea, îmi doresc foarte mult revigorarea acesteia. Astfel de meciuri de baschet sunt foarte importante pentru comunitate, pentru promovarea sportului de masă și conștientizarea comunității cu privire la problemele obezității, practicarea sportului și a alimentației sănătoase, în același timp încurajarea părinților de a îndrepta copiii spre mișcare. 


Sportul, în viața copilului, oferă multiple beneficii, nu doar la nivelul de dezvoltare fizică armonioasă, ci și la nivelul socializării și al sănătății pe termen lung. Acesta modelează armonios nu numai organismul unui copil, ci și personalitatea acestuia. Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor implicați în acest proiect, în special inspectorului școlar Dragoș Ciucan, și directorului DJST Constanța, Mariana Solomon", a declarat Andrei Talpeș, pre-ședintele Asociației Județene de Baschet Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1785 secunde