Directorul Clubului Sportiv Farul, Ilie Floroiu:

"Ar fi momentul să ne gândim deja la JO de la Tokyo 2020"

370
1

Articole de la același autor

Naționala feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, pentru prima oară din anul 1968. Ilie Floroiu, directorul CS Farul, club care a dat, de-a lungul timpului, mari campioni olimpici, vorbește despre această realitate crudă a sportului românesc. 


"Este un moment greu pentru sportul românesc, iar ratarea calificării echipei feminine de gimnastică a României la Jocurile Olimpice de Rio este cireașa de pe tort. Noi, românii, nu avem puterea de a ne gestiona corect emoțiile. Prezența acestora, în loc să ne motiveze, ne apasă. Când miza este foarte mare, ne pierdem, și nu mă refer neapărat la gimnastică. Cred că cel mai bine este ca cei responsabili de fenomen să se unească, să se pună de acord cu ce ar trebui făcut pe mai departe, din acest moment zero", declară Ilie Floroiu. 


"Din punctul meu de vedere, Rio este o competiție încheiată pentru sportivii români și trebuie să începem să clădim bazele următoarei ediții a Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, din 2020. Toate structurile abilitate, începând cu Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român și federațiile române sportive, ar trebui să găsească cea mai înțeleaptă decizie pentru reformarea întregului sport românesc. Jocurile Olimpice nu sunt neapărat pentru oameni cu experiență, ci mai degrabă pentru oameni cu valoare. Este locul unde te duci să lupți pentru obținerea unei medalii pentru țara ta", continuă directorul CS Farul. 


Perioadă neagră și pentru alte discipline olimpice care în alte dăți aduceau României multiple medalii. Loturile de box și de tenis de masă deplasate la turneele preolimpice s-au întors fără a reuși să califice nici măcar un sportiv la competiția de la Rio, iar naționala de polo a pierdut meciul de calificare contra Italiei. Pe lângă acestea, echipa de Fed Cup a României a părăsit Grupa Mondială, fiind eliminată la baraj de naționala similară a Germaniei. 


"Cu siguranță, se va trage o linie după Jocurile Olimpice la Rio și se va analiza prestația fiecărei federații în parte. Este adevărat că s-au schimbat și datele problemei. Nu putem com-para trecutul cu prezentul, din păcate. Altă mentalitate avea sportivul de acum 10-20 de ani, față de cel de acum. Acum trebuie să ai foarte mare grijă cum abordezi situațiile dificile cu copiii, fiindcă riști să îi pierzi foarte ușor în detrimentul altor ocupații cotidiene. Situația asta este simțită la nivelul tuturor disciplinelor. Mulți sportivi cu potențial se retrag prematur, iar toată munca investită de antrenorii lor este în van. Îți dai seama că ai investit timp, cunoștințe și emoții ani de zile într-o persoană pe care o poți pierde în două secunde. Ar trebui să ne schimbăm abordarea față de activitatea sportivă, altfel ne vom pierde în mediocritate. Este o perioadă dificilă pentru sportul românesc dacă privim ultimele rezultate obținute la turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Ați văzut ce s-a întâmplat și la box, la Samsun (Turcia), unde nu am calificat niciun sportiv, la tenis de masă, la Halmstad (Suedia) iar nimeni. Se pare totuși că Eliza Samara va fi calificată fiindcă stă foarte bine în clasamentul ge-neral ITTF. În concluzie, toată lumea în frunte cu COSR-ul ar trebui să strângă rândurile și să convoace specialiștii pentru a produce rezultate. Avem resurse umane, avem antrenori buni, avem oameni competenți care ar putea să redreseze această situație. Totul ține de noi și de cum ne vom mobiliza", a mai spus Ilie Floroiu. 


Comentează știrea

Carmen
20 aprilie 2016
Acum! Venituri imediate, din prima luna!

Acum! Venituri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie urgent de oameni seriosi si interesati de o colaborare in timpul liber sau full-time, la alegere, pentru castiguri rapide, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Cerem si oferim seriozitate totala! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.349 secunde