Antrenorul FC Farul, Alin Artimon, ar putea fi drastic pedepsit

811
1
Antrenorul FC Farul, Alin Artimon, ar putea fi drastic pedepsit - fotbalfarulalinartimon3-1350413853.jpg

Articole de la același autor

Antrenorul FC Farul, Alin Artimon, a intrat iar în belele! La meciul cu Dunărea Galați (victorie cu 1-0), tehnicianul "marinarilor" și-a ieșit din minți după ce arbitrul Adrian Paraschiv a dictat foarte ușor un penalty în favoarea oaspeților. Reacția lui Artimon nu a trecut neobservată, iar acesta a fost trimis imediat în tribună de către central.


"A fost un meci cu 50 de contacte între jucători, iar arbitrul a dat penalty fix la acela. Dacă acela era penalty, eu mă las de antrenorat", a declarat, pentru "Cuget Liber", Artimon. 

Tehnicianul "alb-albaștrilor" urmează să afle, astăzi, ce sancțiune va primi, dar mai mult ca sigur va fi una destul de usturătoare.

"Mai mult ca sigur, o să stau vreo patru etape pe bară și primesc încă șapte mii de lei amendă. Raportul va fi unul care mă va încrimina. Cum scoți un cuvânt sau cum depășești puțin linia, te trimite în tribună", ne-a mai spus Alin Artimon. 

Meci dificil cu Dinamo II 

Următorul meci pentru FC Farul este programat tocmai miercurea viitoare, în deplasare, contra lui Dinamo II București, formație care nu a acumulat niciun punct în actualul sezon. Cu toate astea, Alin Artimon spune că nu va fi deloc un meci ușor. 

"Nu va fi un meci simplu, este posi-bil să vină mulți jucători de la echipa mare. Până joi, vom întări factorul fizic, este o perioadă de care trebuie să profităm, să creștem organizarea jocului", a precizat antrenorul Farului. 

FC Farul va efectua, astăzi, un antrenament, joi, încă două, iar vineri, sâmbătă, duminică și luni, câte unul. 


Comentează știrea

un Farist adevarat
17 octombrie 2012
da-ti demisia mai bine (a fost fault in careu)

Pentru binele Farului, Artimoane da-ti demisia, caci nu se vede nici o imbunatatire in jocul echipei de la venirea ta, ba chiar jucam din ce in ce mai slab! Cristi, adu un antrenor valoros ca sa ii puna pe jucatori la treaba, caci altfel ne va bate chiar si ultima clasata! Nu va bateti joc de orasul acesta, care cred eu ca merita o echipa in Liga I ! Mercenarii nu se pun la socoteala! Hai Farul si numai Farul!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5854 secunde