Angajații din subordinea MTS au ajuns la limita disperării. Ministrul Dunca: "Trebuie să găsim soluția legală!"

215
Angajații din subordinea MTS au ajuns la limita disperării.  Ministrul Dunca:

Articole de la același autor

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca, a declarat, ieri, că situația la nivelul MTS în privința salarizării nu e "tocmai bună", dar că speră să se găsească o soluție legală, inclusiv prin viitoarea lege a salarizării unitare. 


Întrebat despre greva japoneză declanșată de mai mulți angajați din MTS și din instituții subordonate ministerului, Dunca a răspuns că jumătate dintre angajații instituției au salariul minim pe economie, iar în acesta intră și vechimea. 


"Situația nu este una tocmai bună, jumătate din angajații MTS au salariul minim pe economie, iar în salariul minim pe economie intră și vechimea. Am avut discuții cu direcțiile din subordine, cu cluburile sportive. Trebuie să găsim cea mai bună soluție legală de rezolvare a acestor probleme. Știm și decizia CCR care trebuia pusă în aplicare din 2016, dar bugetul în momentul de față nu ne permite acest lucru. Sperăm ca prin legea salarizării unitare să se rezolve această problemă. În momentul de față, avem o discuție și cu Ministerul Muncii, am scris un memoriu și am adus la cunoștință situația pe care o are MTS", a declarat Marius Dunca. 


Angajații din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, membri ai Sindicatului Național Sport și Tineret, funcționari publici și personal contractual din toată țara, au protestat, ieri, împotriva discriminărilor salariale, pentru a atrage atenția asupra "stării dramatice a salarizării" din sistemul teritorial MTS. Ei au în vedere, în perioada următoare, declanșarea conflictului colectiv de muncă, acțiuni de pichetare a ministerului și întreruperea activității până la soluționarea cererilor. 


Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri, că își dorește ca în cel mai scurt timp să existe "un nou cadru legal legat de sport", informează Agerpres. 


"I-am transmis ministrului Tineretului și Sportului că îmi doresc ca în cel mai scurt timp să vină cu un nou cadru legal legat de sport, și anume cu Legea sportului și norme de aplicare a acestei legi", a declarat Grindeanu, la evenimentul "Program de tabere ARC 2017 pentru românii de pretutindeni", organizat la Palatul Victoria de Ministerul Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5739 secunde