Klaus Iohannis:

"Președintele trebuie să fie un model de comportament public"

412
1

Articole de la același autor

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, consideră că președintele este principalul reper politic al națiunii, acesta trebuind să fie un model de comportament public.

Klaus Iohannis a subliniat că el va fi un președinte mediator, dar în același timp foarte ferm în fața derapajelor. Totodată, acesta a afirmat că viitorul președinte trebuie să nu fie un politician manevrat din urmă, iar în momentul în care va ajunge președinte, va înceta să mai facă politică, așa cum prevede și Constituția.

"Președintele este principalul reper politic al națiunii și trebuie să vină cu propuneri pentru dezbateri publice, președintele este ales direct, este cel mai vizibil și probabil cel mai bine cunoscut politician din toată România. Președintele trebuie să fie un model de comportament public. Trebuie să se impună prin seriozitate, prin modul în care reacționează și prin felul în care abordează problemele. Eu voi fi un președinte mediator, integrator, dar în același timp foarte ferm în fața derapajelor. Un politician liber de chestiuni care ar putea să dea de bănuit, un om nemanevrat, chiar în această etapă în care suntem putem să vedem că nu toți candidații sunt liberi. Unii sunt manevrați de alte partide, unii sunt manevrați de propriile partide și este important ca președintele să nu fie un politician manevrat din urmă. Este evident că în momentul în care ajung președinte, nu mai fac politică de partid fiindcă Constituția interzice acest lucru. Președintele trebuie să fie în altă zonă, nu trebuie să se implice deloc în politica de partid sau în politica partidelor. Trebuie să fie un mediator și între partidele politice, nu doar între instituțiile de bază ale statului", a spus Klaus Iohannis.

Comentează știrea

nicu
28 octombrie 2014
afaceri

Vreti sa obtineti un venit suplimentar lucrand online cateva ore pe zi? Pentru detalii, trimiteti textul "info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.971 secunde