Pregătiri pentru alegeri. Procesul de votare va fi înregistrat audio-video

448
1
Pregătiri pentru alegeri. Procesul de votare va fi înregistrat audio-video - alegerifilmareaudiovideo5-1476893701.jpg

Articole de la același autor

Activitatea în secțiile de votare, la alegerile parlamentare, va fi înregistrată audio-video, neîntrerupt, după ora 21.00, de când se închid secțiile și până ce toți membrii acestora părăsesc localul, se arată într-un proiect de modificare a Hotărârii de Guvern nr.636/2016.

Existența înregistră-rii audio-video va fi verificată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), specialiștii de aici fiind cei care vor consemna aspectele constatate într-un proces verbal de primire a terminalelor informatice și le mută pe un mediu de stocare, cu ocazia primirii terminalelor informatice de la operatorii de calculator.

"Înregistrările video-audio se păstrează pentru o perioadă de trei luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. La solicitarea organismelor electorale, în caz de soluționare a unei contestații, cereri sau sesizări de materie electorală, STS are obligația să pună la dispoziție copii ale înregistrărilor audio-video. După soluționarea contestației sau a sesizării, copiile se restituie celor de la STS", se arată în proiect.

După perioada de trei luni, STS are obligația să distrugă, prin proceduri ireversibile, înregistrările și eventualele copii.

Ministerul Afacerilor Interne a publicat marți, pe site-ul instituției, un proiect de Hotărâre de modificare a unor acte normative privind alegeri pentru Senat și Camera Deputaților, mai exact Hotărârea Guvernului nr.636/2016 și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 637/2016 . 

Comentează știrea

DODO
20 octombrie 2016
atentie !

la numaratoare sa nu cada curentul sau net-ul !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0812 secunde