Este oficial! Senatorul Chiru a plecat din PNL și s-a înscris în partidul lui Tăriceanu

356
Este oficial! Senatorul Chiru a plecat din PNL și s-a înscris în partidul lui Tăriceanu - fotochiru-1460444657.jpg

Articole de la același autor

Senatorul Christian Gigi Chiru a plecat din PNL și s-a înscris în ALDE. În plus, a acceptat preluarea conducerii Organizației Municipale ALDE Constanța.


"În urma discuțiilor purtate cu președintele Călin Popescu Tăriceanu, am convenit să preiau conducerea Organizației Municipale ALDE Constanța. Tensiunile din ultima vreme din PNL m-au determinat să aleg un nou proiect politic. Nu a fost o decizie ușoară, însă cred că am făcut alegerea corectă. Am demonstrat că sunt un om de echipă și este bine cunoscut că sunt o persoană implicată și luptătoare. Cât timp am condus organizația județeană a Partidului Democrat Liberal, am avut în jurul meu o adevărată echipă, alături de care am dus bătălii electorale grele și am făcut opoziție cu adevărat atunci când nimeni nu a făcut acest lucru. A fost o perioadă frumoasă cu care mă voi mândri mereu, în care am cunoscut oameni de valoare și am contribuit la implicarea mai multor tineri, viitori oameni politici ai acestui oraș. Țin să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în toți acești ani, pentru susținere, pentru curaj și pentru implicarea în tot ceea ce a însemnat opoziție în Constanța. Privesc cu mândrie trecutul alături de voi și cu optimism noul proiect politic în care mă implic. Îmi propun ca, împreună cu cei care mă susțin în acest proiect și cu noii colegi din ALDE, să devenim cel mai puternic partid de dreapta din Constanța", a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, printr-un comunicat de presă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1448 secunde