Decebal Făgădău și-a prezentat proiectele din Economie, Turism și Sport: "Un oraș puternic are nevoie de o economie puternică"

2519
4
Decebal Făgădău și-a prezentat proiectele din Economie, Turism și Sport:

Articole de la același autor

Candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a organizat o nouă conferință de presă în cadrul căreia a continuat prezentarea proiectelor de viitor din domenii precum sport, turism și economie. Alături de el s-au aflat doi dintre candidații la funcțiile de consilieri locali, respectiv, Aurelian Marin, fost președinte ANAT și Răzvan Florea, medaliat olimpic și multiplu campion al României.
"Un oraș puternic are nevoie de o economie puternică. Constanța are valențe de oraș foarte puternic. Tocmai de aceea, pentru că avem câteva caracteristici pe care nu le regăsim în alte zone economice ale României, ne dorim să fructificăm, în primul rând, ceea ce avem. Că vorbim de infrastructură de afaceri, că vorbim de oameni de afaceri, de resursă umană sau de capital, prima noastră preocupare în acest mandat, va fi aceea de a avea un dialog permanent cu actori economici ai Constanței și, împreună, să elaborăm o strategie coerentă și comună de dezvoltare economică a municipiului Constanța. Deja am înființat Consiliul Consultativ Economic în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură, ne dorim ca acest mecanism de lucru să fie transpus și la nivelul Consiliului Local tocmai pentru a fructifica dialogul, la nivel de legislativ local dar și la nivel de executiv", a spus Decebal Făgădău. 
El a adăugat că, în Constanța există câteva activități specifice în zona economică, cum ar fi economia portuară și economia turismului, astfel că împreună cu echipa sa își dorește să fructifice corect ceea ce există. 
"Dacă, în acest moment, există anumite sincope, le vom remedia atât la nivel de patronate, cât și la nivel de sindicate", a punctat Făgădău. 
Printre altele, el a spus că este nevoie ca durata sezonului estival să fie extinsă la șase luni. 
"Ne propunem să facem acest lucru printr-un dialog permanent cu cei care activează în domeniu. Ne dorim să facem un calendar de evenimente, dar nu doar sportive care să vină și să țintească încă de la începutul primăverii până la finele toamnei. Totodată, ne dorim să integrăm strategia de dezvoltare a portului, în strategia de dezvoltare a municipiului Constanța. Aici ne propunem ca, prin dialog, să scoatem o bursă a locurilor de muncă din zona portuară astfel încât cei din mediul de formare să poată răspundă cât mai corect. În port, nivelul salariului este mai mare decât cel din zona orașului. 


Al treilea pilon al economiei este cel al orașului nostru. Printre altele, ne dorim să încurajăm investițiile din zona IT&IC, din zona tehnologiei informației și comunicației. Astfel, ne dorim să înființăm un centru de afaceri dedicat special pentru zona de IT&C. De asemenea, intenționăm să oferim spațiu pentru companiile ce doresc să se repoziționeze geografic cât mai aproape de Europa", a mai declarant candidatul PSD pentru funcția de primar al Municipiului Constanța, Decebal Făgădău. 


Zona Peninsulară va fi promovată turistic 


În privința turismului, el l-a prezentat pe candidatul la funcția de consilier local, Aurelian Marin, un profesionist în acest domeniu, alături de care dorește să dezvolte strategia turistică.


"Când vorbim de turism, nu trebuie să ne uităm numai la stațiunea Mamaia și cu atât mai mult, nu trebuie să ignorăm vecinătățile, cum ar fi, Delta Dunării. Tot în acest domeniu, ne propunem să avem un dialog permanent cu cei care activează în turism și să elaborăm o strategie prin care turismul în Constanța să fie promovat", a explicat Decebal Făgădău. 


La rândul lui, Aurelian Marin, candidat la funcția de consilier local în cadrul Municipiului Constanța a spus că, pentru dezvolatrea turismului are în vedere promovarea unor evenimente care să atragă turiștii la Constanța, nu numai pe parcursul sezonului estival. În plus, el intenționează ca Zona Peninsulară, dar și Satul de Vacanță să fie promovate intens. Pe de altă parte, Aurelian Marin a spus că este nevoie de înființarea unor centre de informare turistice moderne interactive unde cei interesați să poată obține informații direct de la operatori 24 din 24 de ore. Ele ar urma să fie amplasate în principalele puncte pe unde turiștii ajung, cum ar fi Gara, aeroport, autostradă, etc. 


Sală Polivalentă și un Bazin Olimpic de Înot la Constanța 


Și în domeniul sportiv, echipa PSD are planuri mari. Astfel, unul dintre proiecte vizează construirea unei Sali Polivalentă, în zona Badea Cârțan. 


"Este o investiție absolut necesară Constanței, o investiție necesară României. Suntem în etapa de avizare în Consiliul tehnico-economic. Este un proiect care costă 99 milioane de lei. Sala va avea 5.000 de locuri va fi omologată internațional pentru multiple discipline atât individuale cât și de echipă, va avea o sală de antrenament și locuri de parcare ce vor fi folosite de cei care vin la sala polivalentă sau la viitorul bazin olimpic de înot al Constanței. Dacă acest proiect va primi gir politic vom face acest bazin acoperit la fel ca cel de la Dinamo finanțat de autoritatea centrală. Dacă nu, oricum vom face un bazin olimpic la Constanța de 50 de metri. Răzvan Florea a propus să facem un bazin olimpic descoperit pe care îl vom acoperi cu un balon provizoriu în extrasezon. Acesta va fi construit până în 2020", a mai spus Decebal Făgădău. 


La rândul lui, Răzvan Florea a declarat că obiectivul său principal este cel de a progresa pe partea sportivă în municipiul Constanța.


"Vrem să revigorăm acest segment numit sport. Vrem să evaluăm situația tuturor sălilor de sport din municipiul Constanța și unde este nevoie să reabilităm pentru ca cei mici să-și poată desfășura activitatea. Mă voi ocupa de reabilitarea terenurilor de sport din jurul școlilor, de reabilitarea sălilor de sport acolo unde există, și vom face minim două noi săli de sport la Școala nr. 30 și la Liceul Traian. Evident, continuăm cu sala de tenis de masă a Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru. Vom sprijini în continuare sportivii care fac performanță și pe antrenorii lor din municipiul Constanța. Desigur, pe lângă toate acestea, principalul meu proiect este cel legat de construirea unui bazin olimpic de înot la Constanța", a explicat sportivul Răzvan Florea, candidat la funcția de consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța.


Comentează știrea

Palaz
26 mai 2016
Mincinosii , hahalere comuniste !!!

Faptul că ai abandonat proiecte gen soseaua de coastă carnavalul din mamaia sunt niste minusuri mari pentru candidatura ta , turismul din mamaia are nevoie de spectacole, de carnaval , cu ce vrei să atragi turisti în mamaia? Mamaia s-a ridicat datorita cluburilor , carnavalului , etc etc, ai stat atâtia ani lângă Mazăre degeaba , esti slab ca primar , ai avut la dispozitie un an ca să demonstrezi de ce esti in stare , dar nu ai făcut nimic !

Alina
26 mai 2016
acelasi

Delta Dunari?cine a scris art.asta? Pai si cine sa vina in sala polivalenta,tiganii din Henri Coanda,ca-s doua strazi mai incolo... Ati golit zona peninsulara de ciori si i-ti pus langa zone linistite,ati terminat Tomis 3,Soveja, str Tulcea cu focarul vostru de infectie.Unde ati vazit voi tigani integrati?cate tari civilizate au incercat si s-au dat batute?astia nu pot fi civilizati.trebuia sa pui tinerii langa cimitir si tiganii in zona liniatita,aproape de mall-uri,de Mamaia,ca merita..nu ganditi deloc.sper sa nu te voteze mosii,cu pachetele lor cu tot,sa vada ca le pleaca copiii si nepotii si sa se intrebe de ce.

Constantean
26 mai 2016
Ma numesc Fagadau Balalau

Sunt discipolul și urmasul Paiaței Drogate și al Butoiului Stalinskaya și va garantez ca daca o sa ma alegeti o sa fac tot ce-mi va sta in putinta pt. a fura cit mai mult și pt.a va jupui de bani pe toate directiile, in special prin tilhariile abominabile pe care le exercit asupra voastra impreuna cu degeneratul mintal Stroe prin folosirea RAJA, cel mai criminal cartel mafiot din Romania. Este cunoscut faptul ca pretul apei e de cel putin 4 ori mai mare decit ar trebui sa fie in mod normal ; e o aberatie a ratiunii ca apa de canalizare sa fie pusa pe factura in aceiasi cantitate ( !!!) ca apa potabila ; apa de canalizare ar trebui sa reprezinte ≈55% din cantitatea de apa potabila. O alta aberatie a ratiunii este ca 1 m cub de apa de canalizare costa aproape la fel ca apa potabila ! Va marturisesc ca RAJA face o serie de investitii fantoma cu banii vostri, investitii care sunt doar pe hirtie, de ex : apa scoasa de la mare adincime ; monitorizarea retelelor de apa prin satelit ; investitii in alte judete si in Republica Moldova. Repet, aceste "investitii" sunt doar pe hirtie, pt. ca in realitate sunt doar praf in ochii vostri deoarece banii vostri intra in buzunarele mele si ale lui Stroe. Dragii mei, sincer sa fiu, imi pare rau ca va tilharesc in cel mai meschin mod posibil impreuna cu Stroe, dar fac asta pt. ca nu vreau sa fiu mai prejos decit maestrul meu, adica vreau si eu un bungalow in Madagascar. Ce, eu’s mai prost ca Mazare ?

ath
26 mai 2016
Program electoral

Nu va mai chinuiti sa cititi programul lui Fagadau.Veti pierde 5-10 minute pretioase din viata dvs.Va fac eu rezumatul.1-Economia orasului :DIALG cu actorii economici,DIALOG cu hotelierii pentru prelungirea sezonului estival,DIALOG cu portuarii si DIALOG intre portuari si cei din mediul de formare,birouri pentru IT&C(are birouri tata).Daca DIALOG nu e,nimic nu e. 2-TURISM :Turistii nu sunt informati.Turismul va trebui sa fie promovat(adica nu avem pliante). 3 :SPORT-Bazin olimpic cu balon.Eu as fi evitat sa folosesc cuvantul "balon/baloane".Nu suna bine in campania electorala.In rest,un limbaj de lemn,fraze si cuvinte sforaitoare ca sa impresioneze auditoriul,exemplu:oras puternic,valente de oras foarte puternic,strategie coerenta,sincope,sa tinteasca,sa fructifice dialogul,mecanism de lucru,actori economici,etc.Fagadau este expert in expresii goale de continut.Luati acest program,stergeti orasul "Constanta" si inlocuiti-l cu "Tulcea".Este valabil ? Este . Astia sunt politicienii nostri,alunecosi ca un peste.Nimic concret,nicio responsabilitate.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7345 secunde