Senatorul Gigi Chiru:

"Ar fi grav dacă la Cotroceni ar ajunge cineva cu dublă personalitate"

611
3

Articole de la același autor

Senatorul Colegiului 4 din Constanța, Gigi Chiru, a susținut în Parlament declarația politică în care se referă la necesitatea depunerii unui certificat medical din care să reiasă că cei care doresc să fie aleși în funcția de președinte al României sunt sănătoși, atât fizic, cât și psihic. Declarația politică poartă titlul "Depunerea certificatului medical înainte de alegeri, a candidaților la președinție".

În declarația susținută în plenul Senatului, parlamentarul constănțean s-a referit la diagnosticul pe care l-a dat de curând psihiatrul Florin Tudose lui Victor Ponta - deputatul, primul-ministru și candidatul la președinția României.

"Diagnosticul psihiatrului subliniază dedublarea personalității omului politic Victor Ponta. Mai mult de atât, acest lucru atrage, după sine, legiferarea obligativității unui certificat medical la depunerea candidaturii, celor care doresc să ocupe funcția de președinte al României. Deși nu doresc să iau ca reper diagnosticul psihiatrului Tudose, totuși această reacție a unui specialist în domeniu ar trebui să ne pună pe gânduri, căci în acest an electoral, candidații, indiferent cum se numesc ei, ar trebui să depună și certificatul medical prin care se atestă sănătatea lor. Ar fi foarte grav dacă am permite ca la Cotroceni să ajungă cineva care are dublă personalitate. Ziua ar fi președinte, iar noaptea cine știe cu ce se va ocupa. Sau, în timp ce ar negocia cu americanii, ar avea impresia că se află în Moscova", a spus parlamentarul constănțean.

Gigi Chiru a subliniat faptul că, în România, analizele medicale sunt cerute la angajare, la obținerea unui permis de muncă și ar fi necesar ca regula să fie extinsă, iar candidaților la președinție să li se ceară și dosarul medical, înainte de alegeri.

"Concluzionez, spunând că dedublarea personalității ne-ar putea costa încă cinci sau chiar zece ani de criză economică, scandal politic și neîncredere externă a României. Evident, cei care vor plăti această eroare sunt cei care așteaptă o Românie puternică", a mai spus Chiru în declarația politică susținută la Parlament.

În final, senatorul Gigi Chiru, președintele organizației județene Constanța a Partidului Democrat Liberal, i-a adresat o întrebare lui Victor Ponta: "Dacă ziua purtați costum protocolar de președinte, să ne așteptăm ca seara să vă costumați caraghios ca Radu Mazăre, în faraon, sultan, ofițer nazist sau Ștefan cel Mare?". 

Comentează știrea

Hanibal
5 septembrie 2014
certificat de sanatate

Dl Chiru a rezolvat problemele Constantei si ale organizatiei pe care o conduce si se ocupa de probleme la nivel national. El a invatat ca nu poate fi politician fara sa fi ilustru si in acest sens a inceput sa dea sfaturi , uitand ca polkiticinistii n-au nevoie de sfaturi ci de bani . Ca nici un politicinist din Romania nu este sanatos la cap o stim de mult . Dovada consta in faptul ca nu ne-am ales cu nimic bun de pe urma lor . Referirea la psihiatrul Tudose e hazlie . Acesta este psihiatru TV si emite idei scremute . Nici cei din Parlamentul European nu sunt prea sanatosi judecand dupa preocuparile lor de a se ocupa de calibrarea oualelor , volumul cotetului de pui,viteza lifturilor, operatiile de schimbarea sexului si gustul branzei inchegate din lapte acru . Ponta si Mazare exprima drama sanatatii electoratului care a fost adus intr-o adevarata stare de debilitate mentala. Istoria ne dovedeste ca nu poti ajunge la putere fara un minim de megalomanie,de paranoia,de manipulare si mitomanie . Nu poti face politica fara dubla personalitate ca sa folosim expresia dlui Chiru . Ai o personalitate in campania de alegeri , cand faci demagogie si te dai mare luptator pentru interesul public si te arati in adevarata lumina dupa ce ai fost ales si te apuci de furat , de traseism si intrigi .

gratiela
25 septembrie 2014
locuri de munca

Munca de calitate (operator online) si bine platita: 300 de dolari lunar! Vedeti acest job si convingeti-va de seriozitatea noastra! Aici puteti avea viitorul asigurat! Garantat! Acum este cel mai potrivit moment sa incepeti! Cereti urgent detalii la email …[email protected]

EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4414 secunde