UN NOU VISCOL PUTERNIC LOVEȘTE CONSTANȚA! Pompierii fac deja pregătiri pentru NOUL COD

15633
4
UN NOU VISCOL PUTERNIC LOVEȘTE CONSTANȚA! Pompierii fac deja pregătiri pentru NOUL COD - atentionarecodgalbenvantputernic-1483956574.jpg

Articole de la același autor

După patru zile de viscol puternic și precipitații abundente, autoritățile constănțene continuă eforturile pentru înlăturarea efectelor generate de vremea severă. În acest moment se fac pregătiri la nivelul tuturor structurilor pentru gestionarea unui nou episod de fenomene meteo periculoase, prognozat să înceapă din data de 10 ianuarie. 


Au acționat pentru înlaturarea efectelor meteorologice periculoase 756 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne cu 248 de utilaje, 660 reprezentanți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență cu 294 de utilaje, 343 angajați ai Ministerului Transporturilor cu 202 utilaje și alte structuri cu 58 de reprezentanți și 32 de utilaje.
După aproximativ 96 de ore în care structurile de intervenție au gestionat efectele generate de viscolul năprasnic și ninsorile abundente care au afectat puternic întreg județul Constanța, autoritățile continuă să facă eforturi susținute pentru restabilirea stării de normalitate și degajarea principalelor artere de comunicație rutieră.


În ciuda viscolului puternic și a precipitațiilor abundente căzute în ultimele patru zile pe teritoriul Constanței, îndeosebi în partea de sud a județului, pompierii militari în cooperare cu toate celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și ale administrației județene și locale reușesc să ducă la bun sfârșit misiune după misiune. În toată această perioadă, pompierii militari au răspuns eficient solicitărilor de prim-ajutor medical și pentru salvarea persoanelor surprinse de viscol, în cooperare cu reprezentanții Drumurilor Naționale și ai Drumurilor Județene.


Colegii noștri au acționat pentru gestionarea efectelor generate de avertizările meteorologice periculoase la 42 de misiuni, în condiții foarte dificile, parcurgând tronsoane de drum cu zăpadă foarte mare de aproape doi metri, pe alocuri, și un viscol năprasnic.


Paramedicii SMURD au intervenit prompt și de această dată, așa cum ne-au obișnuit, cu profesionalismul care îi caracterizează, au trecut peste toate obstacolele provocate de viscol și ninsoarea abundentă și au ajuns la toate solicitările, fiind salvate 83 de persoane cu diferite afecțiuni medicale, dintre care 20 femei gravide, care au ajuns în siguranță la cele mai apropiate unități spitalicești.


De asemenea, structurile de intervenție au reușit degajarea din zăpadă a peste 297 de autovehicule surprinse de viscol și salvarea celor 642 persoane aflate în dificultate. Situația s-a îmbunătățit considerabil în privința furnizării energiei electrice, la acest moment înregistrându-se numai cinci localități fără energie electrică. În același sens, al remedierii în totalitate a avariilor, echipe mixte lucrează în continuare până la remedierea tuturor deficiențelor.


La acest moment, în județul Constanța utilajele de deszăpezire lucrează la foc continuu pentru fluidizarea principalelor căi de comunicație rutieră, pe A2 și A4, pe drumurile naționale și drumurile județene. Pentru optimizarea misiunilor desfășurate în această perioadă I.G.S.U. a ordonat ca utilaje și autospeciale de intervenție din cadrul mai multor Inspectorate pentru Situații de Urgență să se deplaseze în județul Constanța pentru a sprijini demersurile necesare în vederea restabilirii stării de normalitate.


În același sens, al unei bune pregătiri a autorităților, se fac eforturi de suplimentare a forțelor și mijloacelor și se caută cele mai bune soluții pentru refacerea capacității de intervenție în vederea înlăturării viitoareler efecte negative provocate de fenomenele meteo periculoase.


Comentează știrea

....
9 ianuarie 2017
Polaris ureaza pompierilor multe succesuri

Pentru ca oricum nu impartim cu voi contractul de 350meleoane euro...

alex
9 ianuarie 2017
dezăpezire

Modul cum au acționat autoritățile în cta este lamentabil ...bătaie de joc.

Dorel
9 ianuarie 2017
Pollaris

Care Polaris? A clanului PSD Martin?

Je
9 ianuarie 2017
Pt Dorel

Dorele te-ai trezit ma? Ti-a luat mami tilifon cu internet?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.7264 secunde