Gustă experiența unui film 4DX la noul cinematograf din City Park Mall!

180
Gustă experiența unui film 4DX la noul cinematograf din City Park Mall! - cinema-1439454240.jpg

Articole de la același autor

Turiștii sosiți zilele acestea, pe litoral, au șansa de a vedea un film 4DX în noul cinematograf Cinema City din Constanța, în incinta City Park Mall. Aceasta este cea de-a doua sală 4DX din țară, după cea deschisă în primăvară, la București. 


Cinematograful cuprinde, în total, zece săli și este dotat cu cea mai modernă tehnologie, ridicându-se la standardele cinematografelor din marile capitale ale lumii. Noua sală 4DX beneficiază de scaune high-tech mobile și efecte speciale ce includ vânt, ceață, fulgere, baloane de săpun, apă, ploaie și mirosuri, disponibile atât pentru filmele 2D, cât și pentru filmele 3D. Aceste efecte sunt perfect sincronizate cu acțiunea de pe ecran, dând naștere unei experiențe cinematografice memorabile. 


Prețurile biletelor pentru filmele 2D proiectate în sala 4DX sunt 29 de lei, de luni până joi, înainte de ora 17,00, și 31 de lei după această oră. De vineri până duminică, înainte de ora 17,00, prețul este de 30,5 lei, iar după această oră, este 32,5 lei. Prețul biletelor pentru filmele 3D proiectate în sala 4DX sunt 31 de lei, de luni până joi, înainte de ora 17,00, și 33 de lei după această oră. De vineri până duminică, înainte de ora 17, prețul este de 35 de lei, iar după această oră, prețul este de 37 de lei. Aceste prețuri nu includ costul ochelarilor 3D, pe care spectatorii îi pot păstra și refolosi fără limită. Ochelarii 3D costă 3 lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4042 secunde