Frige nisipul! Jocurile Sportive ale Mangaliei

272
Frige nisipul! Jocurile Sportive ale Mangaliei - jocuri-1468592874.jpg

Articole de la același autor

Ediția 2016 a unuia dintre cele mai îndrăgite evenimente organizate în sudul litoralului, Jocurile Sportive ale Mangaliei, se va desfășura, în a doua jumătate a lunii august, pe Plaja Laguna. 


Organizatori sunt CS Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Perla Venusului, Lucky L&C și Hotel Laguna Mangalia, iar disciplinele de concurs sunt: fotbal, rugby, volei, box și lupte. 


Întrecerile sunt deschise tuturor celor pasionați de sporturile pe plajă, de la copii până la veterani, localnici sau turiști. De altfel, până la această oră, și-au confirmat participarea sportivi reprezentând cluburi din Petroșani, Tecuci, Oradea, alături de cei din Constanța, Medgidia, 23 August și Mangalia. 


"Jocurile Sportive ale Mangaliei au o frumoasă tradiție, începută în 2002. De atunci, de la an la an, programul a fost completat cu mai multe discipline, întrecerile au devenit tot mai dinamice, iar turiștii, tot mai interesați de sporturile pe nisip. Trebuie să precizez că această serie de evenimente sportive contribuie în bună măsură la dezvoltarea turismului în sudul litoralului. Anul acesta, vom avea sute de participanți din toată țara, pentru care am pregătit special arena pe Plaja Laguna", a declarat președintele de onoare al CS Mangalia, Ionel Luca. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 14 Iulie 2016
Stire din Diverse : Polițiști de tot râsul!
Joi, 14 Iulie 2016
Stire din Diverse : Aventuri în Delta Dunării
Pagina a fost generata in 1.444 secunde